Bătrânii nu-și fac gesturi de drăgălășenie.

0
223

 

Rar vorbesc despre iubire. De fapt, aduc iubirea în discuție doar atunci când ea există în viața mea. Aș putea să umplu blogul ăsta cu articole, pentru că, din fericire, indiferent de sentimente, la cuvinte mă descurc. Dar nu. Nu scriu doar de dragul de a scrie sau doar pentru a atinge un scop anume.

Aflată la Roma pentru o scurtă vacanță (mă rog, sunt nouă zile, deci nu-i așa scurtă), am cunoscut un cuplu de bătrânei care fac subiectul acestui articol. El a fost instructor de zbor la aeronautica militară, ea… o doamnă casnică. Îi spun doamnă, chiar dacă, în viziunea mea, o doamnă este altfel.

Doamna din această reală poveste fi putut face oricând orice meserie ar fi dorit. Datorită relațiilor pe care le avea italianul, ar fi putut oricând să se angajeze. Nu a vrut. Nu a fost interesată decât de casă și copii. Și de el. Îndrăgostită tot timpul de el, „nona”, cum îi spun eu, îi arăta soțului ei cât de mult îl iubea și suferea de fiecare dată când acesta nu o lua în seamă. Făceau parte din vieți diferite, parcă.

Și totuși au rămas împreună. Azi, fiecare dintre ei are 85 de ani. O întreagă viață de om. Ea este în putere, precum un „argint viu”, după cum îi zice mama. Toată ziua gătește, șterge, spală, face o mulțime de lucruri, deși are femeie care vine o dată pe săptămână și face toate lucrurile acestea (plus mama care are grijă de casă). Totodată, „nona” fumează și nu are nicio problemă cu asta, bașca e tot mai energică.

De cealaltă parte, „nono” se află în cărucior cu rotile, faci pași prin casă cu premergătorul și are Parkinson. Este blând, cuminte, ascultător, ia toate pastilele pe care i le dă mama, și, ce-mi place mie cel mai mult la el, este inteligent. Doar stând un pic de vorbă și ascultându-l, îți dai seama că nu a trăit degeaba.

Ea îi face reproșuri. Îi amintește cum se purta cu ea în tinerețe, cât de mult ea îl iubea, iar el nu știa să-i arate, cât de mult și-ar fi dorit ca el să o invite serile pe faleză și să se plimbe. Îi reproșează tot ce își amintește, țipă și strigă. Uneori, el are lacrimi în ochi. Dar tace și ascultă.

Nu înseamnă, totuși, că ea este o femeie rea. Am fost cu ea azi la spital pentru că avea programare și nu avea cine să conducă mașina, ea neavând permis de conducere, iar apoi ne-am dus la shopping. Este o doamnă de treabă. Nu s-a uitat doar la lucruri pentru ea, ci și pentru soțul ei bolnav. Nu i-a luat orice i-a picat în mână. S-a uitat la toate modelele de pantaloni de plajă, i-a ales ceva ce știa, după atâția ani de conviețuire, că i-ar plăcea.

Nu am văzut și știu că nu există nici cel mai mic gest de tandrețe între ei. De fapt, ea ar fi singura care ar putea face astfel de gesturi față de el, pentru că el, deși lucid, nu se mai poate mișca cu atâta ușurință. Din păcate, când avansezi mult în vârstă, îți îmbătrânește și sufletul, nu doar corpul. Deși mi s-a întâmplat să văd bătrănei în parc ținându-se de mână, el aranjându-i haina pe umăr, ea luându-i o scamă din păr. Dar aceastea sunt situații rare…

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVin momente în viață când trebuie să te desparți de oameni
Articolul următorViața de noapte la Roma :)
Roxana B
Deși tot acest blog conține texte despre viața mea și despre poveștile și experiențele mele, mi-e foarte greu să fac o descriere. Cred că fiecare are o poveste de viață, fiecare este special în felul lui și fiecare are de povestit câte ceva. Afla mai multe aici.

LĂSAȚI UN MESAJ