Filmul de weekend: Human

0
254

Mă fascinează poveștile de viață ale oamenilor. I-aș asculta continuu, gândindu-mă apoi ce lecție aș putea învăța prin prisma experiențelor lor. De aceea, cea mai frumoasă parte din presă pe care am făcut-o a fost aceea de a lua interviuri. Să te afli față în față cu oamenii și să-i asculți, să le pui întrebări ce vin natural, din curiozitate, nu doar citite robotic de pe agendă, să-i lași să-ți transmită emoțiile pe care le au atunci când povestesc despre o întâmplare reală din viața lor.

Documentarul „Human” a fost realizat de către Yann Arthus-Bertrand. A fost nevoie de trei ani și de poveștile de viață a 2000 de oameni din peste 60 de țări. Cuprinde trei părți, cu peisaje minunate, cu o muzică magnifică ce aproape că te face să lăcrimezi, cu oameni din toate colțurile lumii, ce povestesc cu lacrimi în ochi despre tristețile vieții lor. Ascultându-i, îți dai seama, încă o dată, cât de minore sunt problemele pe care crezi că le ai.

Prima parte a documentarului începe cu povestea unui negru, care a făcut închisoare pentru crimă.

„Îmi amintesc de tatăl meu vitreg, care mă batea cu prelungitoare și umerașe, bucăți de lemn și tot felul de lucruri. La fiecare bătaie îmi spunea: “Mă doare mai mult decât pe tine. Am făcut-o doar pentru că te iubesc”. Astfel, mi-a transmis mesajul greșit despre ce înseamnă iubirea. Așa că, timp de mulți ani, am crezut că… dragostea doare. I-am rănit pe toți cei pe care i-am iubit. Și doar după ce am ajuns în inchisoare, într-un mediu lipsit de dragoste, am început să înțeleg ce este și ce nu este dragostea. Am cunoscut pe cineva. Iar ea mi-a oferit prima imagine a ceea ce este dragostea, pentru că a vazut dincolo de condiția mea, deși eram în închisoare cu pedeapsă pe viață, pentru cel mai rau tip de crimă pe care îl poate face cineva: am omorât o femeie și un copil. Agnes, mama și bunica Patriciei și a lui Chris, cei pe care i-am omorât, mi-a dat cea mai frumoasă lecție despre iubire. Ar fi trebuit să mă urască. Dar nu a făcut-o. Incredibil, însă ea mi-a oferit dragoste. Și m-a învățat ce este dragostea”.

Am tradus prima poveste cu care începe documentarul, deși nu aceasta este cea mai impresionantă. O să vedeți multe povești: de la soția care povestește cu mândrie și cu înțelegere că soțul ei are doar două neveste, și nu cinci-șase ca alții, de la bărbatul care nu poate iubi o singură femeie, ci trei în același timp, sau soțul care și-a îngrijit soția bolnavă ani la rând, ș.a.m.d. până la cei săraci, cei atât de săraci, care erau fericiți atunci când găseau câteva boabe de orez în găurile de șobolani. Totodată, au fost intervievate si personalităţi, însă doar mărturia fostului preşedinte uruguaian, José Mujica, a fost păstrată la montaj. Bill Gates, de exemplu, a fost lăsat deoparte. „N-am reuşit să-l fac să zică nimic personal sau din suflet”, a spus, cu regret, regizorul-fotograf.

Închei articolul cu o altă poveste, care mi-a plăcut nespus de mult.

„Atunci când te căsătoresti cu cineva, accepți acea persoană așa cum este. În acel moment, îl iubești așa cum este. Eu am avut un accident. Mi-am pierdut mâinile și picioarele. Ea nu s-a măritat cu un bărbat fără mâini și picioare. Totuşi, a rămas lângă mine mine câțiva ani. Ne-am separat, în cele din urmă, și a trebuit să-mi încep o viață nouă. Mi-au trebuit trei ani să trec peste despărțire. Dupa care mi-am spus: Nu poți să rămâi singur! Așa că m-am abonat la un site de întâlniri. La început, am pus fotografii în care mi se vedea doar capul. Restul corpului era surpriză. Nu arătam că nu am brațe și picioare. Mă distram pe Internet, însă cum le spuneam oamenilor despre handicapul meu, nu-mi mai răspundea nimeni. Așa că am început să fiu transparent în legatură cu handicapul meu și, într-o zi, am întâlnit-o pe Suzanna. Deci iată, dragostea este posibilă. Se fac opt ani de când suntem împreună. Suzanna are trei fete, eu doi băieți. Avem un câine cu un singur ochi, patru pisici, un purceluș de Guinea. Este o familie recompusă foarte mare. Totul este posibil. Am găsit din nou dragostea. Și ne iubim într-adevăr foarte mult… Asta e minunat”.

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMă doare undeva de bârfe! Îmi iau papuci cu blăniță :)
Articolul următorIubirea fără sex e ca sexul fără iubire
Roxana B
Deși tot acest blog conține texte despre viața mea și despre poveștile și experiențele mele, mi-e foarte greu să fac o descriere. Cred că fiecare are o poveste de viață, fiecare este special în felul lui și fiecare are de povestit câte ceva. Afla mai multe aici.

LĂSAȚI UN MESAJ