Recomandări pentru un kit de călătorie. Ce să iei cu tine într-o vacanță parcursă la pas!

0
41

E o întreagă nebunie când trebuie să pleci în vacanta și mă refer aici la bagaj. Să-mi iau asta, și asta, dacă am nevoie și de asta…și tot așa. Cu toții am trecut prin asta.

E drept, mai mult noi, femeile. Dar ce te faci când pleci într-o călătorie mai puțin relaxantă, când ai de parcurs kilometri întregi cu rucsacul în spate?

Personal, m-am confruntat, de multe ori, cu acest aspect. Din principiu, îmi pun multe lucruri în bagaj, unele nefolositoare, doar pentru că mă gândesc: „dacă o să am nevoie? Să fie acolo”

Uneori e bine, alteori, nu. Și aici mă refer la acele călătorii pe care le faci la pas, indiferent de destinație. După multe încercări mai puțin reușite, în care mi-am aruncat în bagaj lucruri de care, realmente, nu aveam nevoie, și pe care mi l-am cărat singură pe unde mi-am purtat pașii, m-am lecuit.

Lucrurile esențiale

Important: chestiile de igienă (antiperspirant, periuță & pastă pentru dinți), nelipsitul parfum, fie el și în cantitate mică, șervețele umede/uscate (credeți-mă, nu se poate fără), 2-3 schimburi, în funcție de câte zile petreci pe drumuri, încă o pereche de încălțări, pentru că se presupune că mergi mult pe jos și, nu știi niciodată, o carte, și, evident, portofelul.

Aici, de adăugat un aspect de care eu m-am lovit. Pe lângă bugetul alocat pentru vacanta cu pricina, de preferat, într-un colțișor, ascuns, o rezervă financiară pentru „momente negre”, le zic eu. E posibil să nu îi folosești, iar când ajungi acasă, pur și simplu să uiți de ei și…la un moment dat, surpriză, îi găsești și, poate chiar într-o situație în care îți arde buza.
Și, în rest, cam atât. Acum, deh, tu știi dacă vrei sau obișnuiești să îți etalezi garderoba de 3 ori pe zi, în cotloanele și creierii munților, după caz. Eu doar am zis!

Sursa foto: travel.home.sndimg.com

LĂSAȚI UN MESAJ