Acasă Frumusete Coafura Batiste, șamponul uscat fără de care nu pot trăi

Batiste, șamponul uscat fără de care nu pot trăi

0
Batiste, șamponul uscat fără de care nu pot trăi

Dacă este ceva pe lumea asta pe care eu să-l invidiez la o femeie, acela este părul (na, și ele îmi invidiază mie fundul – sau mă rog, în “tinerețe” eram invidiată 😅). Serios acum, sunt femei care parcă prea le au pe toate. Și picioare, și buze, și sâni, și fund, și… păr. Fac ce fac și mă întorc la păr, că asta mă doare pe mine mai tare. Toate măștile din comerț și cele handmade nu au făcut prea multe minuni în toți acești ani.

Vreau să zic că eu chiar îl îngrijesc, însă când nu ai în familie persoane cu podoabe capilare de invidiat, n-ai ce-i face. E genetic. Ca și cu dinții 😁.

Să nu credeți că mi-am luat vreo 10.000 de euro pentru reclama asta. Nu, că nici nu am plete de Cosânzeană, nici nu sunt cântăreață și, mai ales, nici nu mă cheamă Delia 😅 (yep, atât a luat frumoasa cu ochi albaștri pentru o reclamă la Batiste). Eu nimic. Și nu pentru că nu mi-ar sta bine în buzunar câteva sute de lei (zic lei, că na, la cât a crescut euro, slabe șanse 😏), dar, deși am primit câteva oferte pe mail, încă nu am SRL. Până atunci, tot fac reclamă. La produsele testate de mine și care mă mulțumesc, desigur :).

Părul meu

Părul meu este cel mai fin și mai mătăsos din câte am văzut vreodată. Pare că mă laud, dar zău că nici nu-mi trece asta prin cap. Firul meu de păr este rar și subțire. Volum ioc. Pe deasupra, se îngrașă repede. Și atunci apelez la pudra de păr, care îi dă volum, și la șamponul uscat (cel menționat în titlu), care îl ajută să stea cât de cât ok vreo trei zile (hai patru, cu indulgență).

Voi folosiți altceva? Mă refer la voi, acelea care vă regăsiți în articol. Că dacă-mi vine o mândră și-mi spune că ea se spală de o viață cu șampon de urzică și că părul ei este incredibil de des și de frumos, o ciuful 😅. Nu întotdeauna are legătură cu șamponul. Repet ce spuneam mai sus, e genetic :).

Articolul precedent „Mica Unire” şi nevoia de un Cuza-Vodă
Articolul următor Se scriu fără cratimă: dra, dna, dl, drei, dnei, dlui.
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!