De obicei, mama sau bunica erau cele care îmi spuneau asta. S-au mai calmat, probabil s-au resemnat cu ideea că, pe propria viață, eu îmi iau alegerile. Bune, rele, vreau să fiu convinsă că ceea ce fac îmi asum și n-am de ce să reproșez ceva cuiva.

Vorbele din titlu mi-au fost transmise de către o italiancă, o prietenă de-ale mamei din Roma, care are 50 de ani și este singură. A avut relații de lungă durată, de-a lungul anilor, care s-au sfârșit fără strângere de mâini, că așa-i când nu te potrivești, deși ambii parteneri își doresc cam același lucru: puțină dragoste, puțină liniște care duce la stabilitate, care împreună ar putea forma o familie.

-Am tot ce-mi doresc din punct de vedere financiar, spune italianca. Nu-mi lipsește absolut nimic. Sunt o femeie care a făcut carieră, își permite să-și întrețina casa și mașina cumpărate din banii proprii, dar… Dar seara, când ajung acasă și mă văd singură între aceiași pereți, îmi dau seama cât de grea este singurătatea. Pentru a avea o relație longevivă și a rămâne cu un bărbat, trebui să faci compromisuri. Nu există unul perfect în lumea asta și nici Roxana nu-l va găsi. Spune-i să mai lase din pretenții, altfel va ajunge ca mine, o femeie cu două pisici :).

Ce să spun? Că înțeleg, într-o anumită măsură, despre ce vorbește? Că știu ce înseamnă fericirea în doi așa cum știu ce înseamnă fericirea și în singurătate? Că această singurătate este mai dureroasă atunci când decizia îți aparține și știi că trebuie să ți-o asumi? Eu, când sunt fericită, aproape că bat din palme și aproape că țopăi. Iar când sunt tristă, mă citește chiar și un om care nu mă cunoaște și nu știe nimic despre mine (iar alte persoane care, culmea, mă știu de mai bine de un an, se întreabă de ce nu sunt așa cum „par” pe blog).

Mi se pare trist să văd o femeie trecută de prima tinerețe, care este nefericită. Dar nu cred că asta e pentru totdeauna. Nu cred în singurătate pe veșnicie. Cred că, mai devreme sau mai târziu, tot va apărea acea persoană. Nu e vorba de a fi pretențios/oasă, ci de a începe să te stimezi și să îți dai seama ce dorești lângă tine. Nu poți să accepți o persoană în viața ta doar pentru că te simți singur/ă și pentru că îți dorești să adormi într-o îmbrățișare serile astea friguraose. Pentru că, dacă nu există compatibilitate pe câteva planuri, frumosul de la început se va nărui. De aceea, eu nu mă tem. Sigur că am și eu aceleași nevoi pe care le are oricine. Doar că mi-l aștept pe-al meu. Pe acela pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru mine :).

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ