Într-una din serile trecute am acceptat invitația unui bărbat de a ieși în oraș. Am vorbit despre vrute și nevrute, despre cum e să lucrezi la stat versus în corporație (eu am lucrat cândva într-una din instituțiile statului, iar el lucrează în prezent), despre meseria mea și despre meseria lui, despre limbi străine și despre călătorii. Ce să mai, subiecte au fost destule, nu ne-am plictisit, vinul a fost minunat, iar locația superbă (zece puncte pentru asta, pentru că nu mai fusesem până acum acolo și chiar m-a nimerit – dacă-i apă și verdeață în jur, deja sunt fericită).

Cu ce m-a supărat?

E mult spus, pentru că supărată nu sunt, nici deranjată sau dezamăgită, departe de mine asta. Dar și-a pierdut din șanse, să zic așa. Și eu, odată cu el, la urma urmei, căci nu vorbesc ca și cum aș fi vreo principessă la care stau bărbații la rând să ajungă la mine. Nu, naiba.

Am apreciat faptul că a înțeles că vreau să merg acasă atunci când s-a făcut ora 00.30. Era vineri seară, după o săptămână de muncă, a doua zi trebuia să mă trezesc devreme, așa că am preferat să merg să mă odihnesc, și nu să stau până în zori. Am făcut o scurtă plimbare pe bulevardul Unirii, apoi am chemat taxi. Eu îi vorbeam, îi povesteam ceva, iar deodată m-a rugat să-l scuz o secundă, pentru că toată seara și-a dorit să facă asta. Și m-a sărutat.

Cred că o să spuneți că sunt nebună și sălbatică și că omul n-a făcut cine știe ce. Ok, nu m-a pipăit pe sâni sau pe fund, nimic de genul ăsta, iar toată seara s-a comportat ca un gentleman. Doar că sărutul acela nu a fost o plăcere pentru mine. Nu a fost un moment potrivit. Iar în al doilea rând, eu vorbeam și mi-a lăsat senzația că purtam un monolog pentru că nu era atent la ce dracu spuneam.

Faptul că un bărbat te dorește și așteaptă o noapte de amor nu este nimic nou față de ce vor și alții. La o adică, dacă punem problema de sex, o femeie chiar se poate duce cu orice tip vrea. Ăsta e avantajul sexului frumos: nu trebuie decât să dea de înțeles că vrea (sau expresia care place bărbaților, doar „să ridice coada”), că și primește. Ca și cum ar avea o telecomandă, apasă pe un singur buton, iar el vine. Cu vin, cu țigări, cu ronți-cronți și cu un film bun. Sau cu ce vrei tu. Aproape că-ți aduce orice, doar să-l primești.

Nu sunt o pocăită, nici o mironosiță. Doar că lucrurile astea grăbite mă fac să mă dau trei pași înapoi, la propriu, cam ca atunci când îți taie o pisică drumul. De ce să te grăbești ca fata mare la măritat? De ce crede un bărbat că dacă te sărută la prima întâlnire nu ar mai fi loc să o facă la a treia, spre exemplu? Oare chiar nu știe că de ce dorești mai tare, d-aia e mai mișto când se și întâmplă? Mai ales când vine de ambele părți. Trebuie să cunoști un pic o persoană. Degeaba te repezi să te înfrupți din buzele ei, spunându-i ce apetisante sunt (de parcă ea nu s-ar uita în oglindă și n-ar ști asta), că uite, dacă nu este și reciproc, ai stricat tot.

Aah, și înainte de sărut, mi-a zis o chestie care, probabil, a vrut să fie amuzantă: „Dacă erai cu câțiva centimetri mai înaltă…, doar câțiva…”. După ce mi-a lăudat buzele și talia (bine măcar că n-a zis nimic de fund). Nu am fost niciodată complexată, iar înălțimea a fost un plus, alături de chipul tineresc. Dar să mi-o zică așa un bărbat, la o primă întâlnire, mi s-a părut deplasat. Nu e ca și cum mi-aș putea pune vreo 15 tălpici și m-aș înălța! :)))) Puteam să i-o dau că are el înălțimea peste limită. Dar de ce m-aș complica eu să răspund cu aceeași monedă și să-i dau peste nas?

În fine, scuzați titlul, este spus cu o ușoară exagerare. Mai corect era să fi scris „Bărbații nu mai au răbdare”. Pentru că, în fond, cam despre răbdare este vorba în text. Eu înțeleg prea bine sentimentul acela de a vrea, de a dori. Dar trebuie să coincidă și cu dorința celuilalt. Iar pentru asta… e nevoie de timp :).

Poate am să mă apuc de STUDIU DE CAZ, ca Sigmund Freud care, toată viața lui, a analizat femeia, bărbatul, sexul etc. Dar mi-ar lua prea mult timp. Să-mi dedic o viață analizând bărbații? Ar fi o idee. Să-i spun iubitului meu/soțului meu că eu fac o analiză asupra bărbaților și că, în fiecare săptămână, am câte un caz :D.

Și uitați, închei cu unul dintre multele lui citate, pentru că, asta e, a fost deștept, talentat și le-a zis mai bine decât mine :).

Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt în vârful pomului. Majoritatea bărbaților nu vor să se întindă după cele bune fiindcă se tem să nu cadă și să se rănească. Preferă, în schimb, merele căzute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar sunt ușor de luat. Merele din vârful pomului se gândesc că este ceva în neregulă cu ele, când, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai să aștepte să apară bărbatul potrivit, care să fie suficient de curajos să urce până în vârful pomului.

#SigmundFreud