Acasă Educatie Descopera Nu toți medicii îți vor binele, unii îți vor doar banii

Nu toți medicii îți vor binele, unii îți vor doar banii

0
Nu toți medicii îți vor binele, unii îți vor doar banii
sursa foto: aptelresearch.com

În articolele trecute am menționat despre neplăcerile pe care am fost nevoită să le simt din cauza sistemului medical din a noastră țărișoară. Dar de unde vin oare toate aceste nereguli? Oare ele se trag doar din conducerea superficială? Eu cred că nu, iar astăzi am să vorbesc despre medici, dând un exemplu pe care, din păcate, l-am trăit.

În primul rând, eu cred că toate deficiențele astea profesionale vin din neacceptare și neasumare, dar, mai ales, din lipsă de profesionalism și dedicare. Slavă cerului, în câțiva ani voi fi și eu medic, dar am ales să îmi îndrept pașii către profesia aceasta din pasiune, o mare pasiune și, nu în ultimul rând, pentru că vreau să ajut și să fiu răsplătită cu gânduri bune și energii pozitive din partea oamenilor.

Din păcate, sunt mulți care merg la facultatea de medicină pentru că, citez, “după ce o termini, în domeniul acesta se fac bani mulți” sau „m-am dus la facultatea de medicină pentru că este peste drum de unde stau eu” sau multe alte motive stupide. Da, ei ajung să fie medici după câțiva ani, iar viața ta poate sta chiar în mâinile unui asemenea om. Mai grav, fiind în acest mediu, am întâlnit bolnavi de schizofrenie care studiau medicina. Chiar nu este în regulă. Nu toți doctorii sunt buni, chiar dacă putem considera că au studiat mult. Unii sunt chiar inteligenți, dar au scopuri mișele, pe care le plasează mai sus de deontologie, din păcate. Trebuie să învățăm să îi alegem, pentru că sistemul nu poate face acest lucru.

Medicul ortoped

Un caz concret de medic avar și căruia nu-i păsa de pacientul său mi-a fost dat a fi văzut, ba chiar trăit pe pielea mea. Am mai spus AICI de ce eram prin tot felul de cabinete ale unor medici diferiți, pentru a obține un diagnostic pentru un membru al familiei mele. Fiindcă durerea pe care o avea persoana cu care eu eram se prezenta în jurul unei articulații, am considerat potrivit să mergem la un medic ortoped, într-o clinică de stat. Ghinionul nostru a fost să stăm să așteptăm după un medic de origine arabă, căruia i se dusese vestea că este unul dintre cei mai buni. Ok, deci tipul ăsta în halat alb consulta un pacient în clinica de stat, apoi pleca o jumătate de oră, 40 de minute. Dubios. În final am aflat că se ducea să facă consultații în cabinetul lui privat, recent deschis, chiar în timpul programului.

Trecând peste asta, am ajuns și eu împreună cu suferinda să intrăm în cabinet. Individul s-a grăbit foarte tare, a dat rapid o rețetă, aiurea zic eu, apoi a zis să venim la două zile, la control, în cabinetul privat. Până aici totul este în regulă. Ne-am dus, iar el ne-a spus că ar fi vorba despre o boală ce necesită infiltrații cu colagen în articulație. O procedură extrem de scumpă și care necesita multe ședințe. M-am mirat totuși, având și eu habar de câte ceva din domeniul medical, așa că nu am luat decizia imediat de a începe acest tratament costisitor, ci am amânat până a doua zi, când mi-am întrebat un profesor de la facultate dacă ar putea fi vorba despre așa ceva. După discuții îndelungate și, desigur, multe ipoteze, domnul profesor a ajuns la concluzia că arabul vrea să ne toace de bani și că nu are nicio legătură cu așa ceva o persoană tânără, așa cum era pacienta.

Ne-a recomandat dumnealui să mergem la un neurolog. Abia atunci am descoperit cauza durerii femeii, doamna a primit un diagnostic, un tratament și o explicație: „după tratamentul primit de la acel ortoped, este clar că el a dibuit că aveți nevralgie, dar a insistat să faceți infiltrațiile, pentru a face rost de bani, știind că durerea vă va trece după câteva săptămâni de la medicamentele prescrise”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!