Oamenii, noi toți, în diferite etape ale vieții, pierdem râvna de viață. Unii se ridică mai ușor, alții, negăsind resurse interioare, se lasă pradă unei etape care îi mutilează fizic și psihic. Sunt, în acele momente, în căutarea unei persoane, a unui job nou, a… unui factor extern, care să le redea suflul. În realitate, până nu găsim resurse în interiorul nostru pentru a depăși situația/etapa/momentul, NIMENI NU VA REUȘI în locul nostru.

Nu există oameni care să nu fi traversat o astfel de etapă. Și chiar acesta este punctul de plecare: să conștientizăm că nu suntem singurii care greșim, care oferim prea mult sau prea puțin. Atât frustrarea, cât și mândria apar la tot omul. E nevoie să conștientizăm, să ne recunoaștem (fără a ne învinovăți) motivul care ne-a adus în acea stare și… fie să îl eliminăm definitiv (n-am idee dacă reușim în totalitate), fie să înlocuim cu ceva ce place sufletului nostru.

Poate ti-ai pierdut jobul. Ok! Croșetează, pictează, dansează, până îți găsești altul. Poate te-a părăsit iubita/iubitul. Ok! Oprește-ti toate gândurile despre ce argumente i-ai aduce și fă ceva ce-ți place foarte mult. Folosește în favoarea ta acel timp. Ocupă-ți mintea cu ceva ce place sufletului tău frumos.

Orice eșec este o luptă a lui Dumnezeu de a te aduce la cea mai bună variantă a ta. Când depășești etapa, studiază-te. Vezi cu calm ce ai învățat din experiența trăită. Poate că încă nu ești pregătit/ă să mulțumești Universului pentru orice „fleac”, dar, cu puțin exercițiu, vei înțelege că RECUNOȘTINȚA este un leac.

Te iubesc, cititorule! Să-ți fie bine! 🙂