Primul pas, cererea în căsătorie. El în genunchi, ea pe canapea, cu lacrimile curgând. El scoate inelul, ea urlă un „da”, după ce termină de sughițat, iar prietenii aplaudă. Și începe viața în doi. Cafeaua de dimineață postată pe Facebook, unde scrie cu majuscule: „Mulțumesc, iubirea vieții mele”, iar la nici un minut distanță, el răspunde (tot public, desigur): „Mulțumesc, dragostea mea și îngerul meu”. Și tot așa, zilele trec, iar cuplul minune-lucrează din zor până când apare poza cu burtica și nelipsitul mesaj: „AMR 3 zile. Ne așteptam prințul”.

Ei, nenică, iar când „prințul” vede lumina, să te ții. E vedetă-n toată regula. „9 luni te-am așteptat, lumina ochilor noștri(i). Și începe să ne arate prima păpică. Țâțica din care suge cu poftă. Prima căcuță. Prima luniță (aici sunt mai multe postări pe zi, că luna-i lungă și se petrec multe). Iar apoi: “Un anișor de fericire și emoții, nici că ne puteam dori(i) mai mult de atât de la viață”.

Dar cuplul nostru mult preafericit a uitat ceva foarte important. Primul futuț. Când dânsa intra într-nsa și se crea acea intorsiune a pământului, eheee! Cum să omiți așa ceva? Să văd întreaga lor poveste, dar mai puțin asta. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt revoltată!

…Am vrut să vă spun ceva prin acest articol. Vă rog frumos, din inimă chiar, să-mi dați doo pălmi dacă mă veți vedea vreodată că am să postez fiecare moment din viața fetiței mele, atunci când va apărea. Și să-mi dați acest articol, spunându-mi că sunt o mare ipocrită că am îndrăznit să scriu așa ceva, iar eu apar cu zeci de imagini din care reiese viața copilului meu. Eu scriu și postez mult pe Facebook, recunosc asta. Dar am și eu “piticii” mei pe creier: bărbatul și copilul meu nu trebuie să apară non-stop. Fiecare moment de fericire trebuie trăit în realitate, nu virtual. Și credeți-mă pe cuvânt, realitatea diferă cam 80% de ceea ce vedeți voi pe Facebook :). Așa că… mai răruț, că-i mai drăguț. Ori cum spunea prietena mea AICI, “iubirea pare frumoasă în pozele de pe Facebook, iar familia, un rai photoshopat”.

DISTRIBUIȚI

12 COMENTARII

  1. Am reusit sa inteleg partea cu lunita. La cacut, mi-a sarit putin cafeaua pe nas, dar dupa un moment de reculegere… la un cacut… am realizat ca este ok… se mai caca omul. Dar totusi… futut? Sa fie oare ca o avea mica si nu a reusit sa realizeze un futut, ori tu ti-ai dat seama ca aveai sarmalele pe foc si l-ai lasat pe om sa si-o frece singur.

    In rest.. ce pot spune.. tot omul are un blog si poate scrie ineptiile „pi net”

  2. Iti dai seama ca dupa ce se citeste titlul, restul este degeaba. Suntem multi „saracuti” din astia.. probabil eu sunt singurul care s-a obosit sa iti comenteze. Ar trebui sa apreciezi.

    • Dupa ce citesti titlul, intri in text si vezi ce “ineptii” a debitat autorul. Legat de aprecieri…, respect orice cititor care intra pe blog, mai departe e treaba lui daca vrea sa spuna ceva or ba. Nu-mi face mie un favor prin asta.

  3. Scopul unui blog este de a fi citit. Faptul ca oamenii il citesc, este un plus pentru tine. Un mini favor. Prin cititori supravietuiesti. Dar ce stiu eu, un „saracut”. Spor la cacuti in continuare.

    • Hai ca incepi sa te invarti prea mult :)))). Ti-am zis deja din primul comentariu ca era foarte simplu sa citesti textul, apoi sa comentezi ca am scris eu “ineptii” si sa argumentezi. Iar daca n-ai inteles textul, nu-i nimic, pot sa fac si traducere. Uite, din respect ca te-ai obosit sa-mi scrii pana acum :).

LĂSAȚI UN MESAJ