Sursa foto: hairgrowthpills.com

Ușor de achiziționat (farmacie sau magazinul cu produse naturiste), uleiul de ricin este extras din semințe de ricin, are culoarea galben pal și se găsește sub diferite forme. Așadar, poți începe să incluzi uleiul de ricin în rutina de îngrijire a părului începând de mâine.

Pentru ce probleme ale părului poate oferi rezultate
Ei bine, dacă ai părul strălucitor și sănătos, atunci de ce trebuie să incluzi uleiul de ricin în rutina de îngrijire a sa? În cele ce urmează vom spune care sunt problemele pe are acest ulei are capacitatea de a le rezolva. Dacă și tu te confrunți cu una dintre ele, atunci ar trebui să începi să folosești uleiul de ricin.

– Căderea părului
– Mătreață și scalp uscat
– Vârfuri despicate (în special pentru părul lung)
– Păr rebel (uleiul de ricin este un balsam natural)
– Culoarea podoabei capilare începe să se decoloreze
– Păr deteriorat și lipsit de vitalitate

De ce este recomandat pentru păr
Proprietatea unică care face ca uleiul de ricin să fie un plus față de toate celelalte produse incluse în rutina de îngrijire a părului este faptul că este un umectant – atrage și menține umiditatea naturală a părului. Acest lucru duce, de asemenea, la stimularea creșterii părului. În plus, după aproximativ 2-3 săptămâni nu te vei mai confrunta cu pierderea firelor de păr. Dacă îl vei folosi mai mult timp pe păr, poți observa o modificare a lungimii și volumului părului.

Ce tip se utilizează pe păr
Când mergi la magazin pentru a cumpăra ulei de ricin, va trebui să știi ce fel dorești. Uleiul de ricin se găsește sub diferite forme. Trebuie să-l alegi pe cel potrivit.

– Ulei de ricin presat la rece – pentru părul cu scalp uscat și mâncărime.
– Ulei de ricin negru (Jamaican Black Castor Oil) – pentru părul drept
– Ulei de ricin sub formă de ceară – nu este recomandat pentru utilizare directă, ci el este adăugat de obicei în produse de machiaj și păr.

Cât de frecvent îl poți utiliza pe păr
Depinde foarte mult de starea actuală a părului și de problemele cu care te confrunți.
– Dacă vrei să folosești uleiul de ricin pentru stimularea creșterii părului și volumului, atunci poți folosi uleiul de patru ori pe săptămână.
– Dacă vrei să combați cu uleiul de ricin probleme ca mătreața, atunci este recomandată folosirea lui o dată pe săptămână.
– Dacă vrei sprâncene și gene mai lungi, mai groase și mai închise la culoarea, poți folosi uleiul de ricin înainte de a merge la culcare, zilnic.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ