Când te iubește, o face cu toată ființa, dar și când te dă dracului, te dă din tot sufletul!

Da, noi femeile, că despre noi este vorba. Femeile iubesc altfel decât bărbații, cu patimă totală, cu dăruire completă, cu trupul și sufletul. Când încetează să o mai facă însă, nimic nu mai e la fel. Te dau la o parte și te ignoră ca și cum ai fi un străin.

Se spune că femeile iubesc mai mult decât bărbații, că iubesc altfel decât o fac ei. Sunt mai calde, mai pătimașe, se dăruiesc cu totul. Nu știu dacă este doar un mit, dar dacă mă raportez la ce am trăit și întâlnit personal, aș zice că este o realitate, cu riscul de a fi acuzată de subiectivism. Vorbesc despre femeia care oferă mult și primește prea puțin, care ar face orice pentru ca povestea ei să funcționeze și să meargă mai departe frumos, nu doar din inerție. Femeia care găsește mereu strategii de reparare și de depășire a obstacolelor. Așa suntem noi, bine, cele mai multe dintre noi. Și nu pentru că ne alegem persoana nepotrivită, ci pentru că stă în ADN-ul nostru să ne dăruim complet. Poate și exemplele din familie ne-au îndrumat spre astfel de experiențe, poate dorința mare de a fi într-o relație sau, poate, plăcerea imensă, pur și simplu, de a oferi tot ce avem în dotare (sentimental vorbind).

Deseori, devoltăm anumite tipare comportamentale pe care nu le depășim și continuăm să fim atrase de același partener. Aceasta este una dintre caracteristicile noastre, ale femeilor, să fim atrase de bărbați nepotriviți sau indisponibili. Și îi iubim al dracului de mult. Și în subconștientul nostru sperăm ca acest devotament să fie de ajuns pentru amândoi, sperăm ca, la un moment dat, să fim apreciate așa cum ar trebui sau cum ne dorim.

Ei bine, de cele mai multe ori, nu se întâmplă și luăm în serios ideea de schimbare. Rezistăm, ne înarmăm cu răbdare, strângem din dinți și mergem mai departe. Până când? Până când ni se ia și plecăm fără să ne mai uităm în urmă, și fără să mai sperăm la o iubire împărtășită. De ce? Pentru că există o limită în toate, chiar și în iubire. Nimic nu este veșnic. Nimeni nu își explică însă cum acea iubire absolută se transformă într-o indiferență totală cu care se închid toate ușile și orice revenire la trecut. Da, așa suntem noi, iubim până ne săturăm să mai iubim și suntem atât de puternice, încât uităm că am iubit vreodată!