Când uităm să mai vorbim…

Uf, așa îmi place când mai spun pe la interviuri lucrul acesta: „Sunt comunicativă!” , că mi se pare ca un clișeu pe care îl folosim cu toții, inclusiv în viața de zi cu zi. E ca și cum aș ieși la o cafea cu un tip și m-ar întreba: „Zi-mi singurul lucru care m-ar determina să te aleg să fii iubita mea”, iar eu, cu sfiala omului intervievat de nu știu ce guru renumit în domeniul în care aș dori să îmi fac o carieră, aș spune: „Sunt comunicativă, pretenaș, adică voi răspunde cu calm la orice îmi vei cere și voi întelege orice ton ridicat atunci când te nemulțumește ceva în relația noastră”.

Ei bine, articolul de astăzi se va referi la comunicarea în relații. Și nu mă voi axa numai pe relațiile de cuplu, căci cred eu ca lumea aceasta pozează prea mult și vorbește prea puțin, ne canalizăm atât de mult pe noi, că uităm că suntem de fapt oglinda tuturor persoanelor care ne înconjoară. Ne pierdem în problemele legate de financiar și imagine, încât uitam că un simplu „Ce mai faci?” poate face ziua mai frumoasă celor din jur.
Știu că se scrie pe tema aceasta foarte mult, dar nu pot să nu mă gândesc cât timp l-am pierdut în detalii triste că am uitat să vorbesc cu mama, cu tata, cu fratele meu, verișoara, amicii mei, colegii mei. Ca să fiu sinceră, mă simt egoistă când uit să mă pun în locul colegului care nu a respectat anumiți pași sau o procedură și tind să îl reped și să îi reproșez că are de pierdut o echipă de zece oameni din această cauză. Dar normal, înainte de toate acestea nu întreb dacă copilul său nu a făcut din nou febră și poate omul a stat treaz toată noaptea lângă copil. Mă enervez că fata de la recepție a uitat să comande necesarul și am nevoie de nu știu ce dosare, fără să o întreb dacă e bine. Pentru că sunt egoistă câteodată, îmi văd doar nevoile mele și uit să discut.

Uit că mama locuiește la țară și e departe. Uit că nu mai poate de drag când îi povestesc cum a fost ziua mea la muncă sau că am ieșit cu cineva la cafea și parcă ea are emoții și îmi cere detalii. Uit că telefonul meu cu „Ce faci, tata? Ai prins șalăul dorit astăzi? Ce a facut Steaua în meciul de aseară?” înseamnă pentru el că fiica sa nu l-a uitat.

Ca să continui, câteodată, oboseala și munca asiduă mă îndepărtează și de amicii mei. Uit că undeva, în lumea aceasta, oamenii cu care am împărțit aceeași pungă de pufuleți pe o băncuță în fața teatrului și râdeam și glumeam cu orele sunt departe, iar un call pe skype de zece minute i-ar face să știe că nu s-a schimbat nimic și că eu sunt acolo pentru ei. Dar de unde să știe, nimeni nu e mai important ca mine, așa-i?
Iar în relațiile de iubire, de cuplu, căsnicie este și mai amplă situația, te enervezi că nu face nu știu ce, că nu se comportă nu știu cum, dar nu discuți decât în secunda în care explodezi și nu mai discuți, ci reproșezi de parcă ăla/aia are globul de cristal și ar citi în el gândurile, temerile și frustrările tale. Da, de cele mai multe ori, o relație duce la despărțire din cauză că lucrurile sunt spuse prea târziu și într-un mod așa de urât încât singura soluție este „La revedere, nu mai îmi pare bine!”.

Și pentru că este importantă comunicarea cu tine însuți, nici măcar noi cu sinele nu mai comunicăm, căci nu mai știm, ne rezumăm să atingem stelele îmbrăcate în aur și denumite cu o siglă și un nume ce impune măreția, că uităm să discutăm și să ne ascultăm. Probabil și de aici devine mai greoaie comunicarea cu cei din jur, de aici tot mai mulți oameni singuri, căci nimeni nu se mai bucură de simplul „Tu ce mai faci?”. Ne rezumăm la “SEEN” nu arată cum îmi doresc, deci nu vreau „Da, sigur, aș vrea să te cunosc mai bine la o cafea”.

Puțin trist, dar este boala secolului, corpuri conectate la Brand, Online, Imagine. Nu mai știm să vorbim, să avem emoții. Societatea ne călește pentru întoarcerea în Evul Mediu, să ne asigurăm nevoile primare și atât. Probabil că acesta este felul Universului de a da un RESTART și nu doar SEEN.

Autor: Anonim 🙂