Sanatate

Care este motivul pentru care trebuie să-ți alegi partenerul în funcție Rh?

Dacă până acum bărbatul perfect trebuia să îndeplinească o listă lungă de calități, acum va trebui să mai adaugi pe ea și criteriul Rh-ului. O să afli din acest articol de ce este atât de important să știi dacă te potrivești „la sânge” cu partenerul cu care alegi să-ți împarți viața, dar mai ales să o  împlinești, prin dăruirea de viață!

După cum bine știți deja, există patru grupe sangvine, din sistemul AOB, iar noi toți știm ce grupă de sânge avem, în acest sistem. Un alt criteriu de clasificare a grupelor sangvine este în sistemul Rh. Ce înseamnă, de fapt, asta?

Cum se stabilesc grupele de sânge?

Ei bine, uite așa: Hematiile (eritrocitele sau globulele roșii) sunt celule ale sângelui, ca și celelalte celule din corpul nostru, cu excepția faptului că ele nu au nucleu. În rest au toate părțile componente ale unei celule, adică membrană și citoplasmă. În structura membranei hematiilor unei persoane se găsesc anumite tipuri de macromolecule cu rol de antigen. (Antigenul este o substanță macromoleculară de natură polizaharidică sau proteică, străină organismului și care, pătrunsă în mediul intern, declanșează producerea de către organism a unor substanțe specifice cu rol de apărare împotriva antigenului respectiv, substanțe numite anticorpi)

Așadar, aceste antigene de la nivelul membranei hematiilor poartă numele de aglutinogene și, așa cum am menționat anterior, fiecare antigen își are „nașul”. Unde este „nașul”, adică substanța proprie organismului care se luptă cu antigenul? Ei bine, se află în plasmă, dar, din fericire, nu în plasma persoanei respective. Astfel că o persoană care are grupa A(II) nu va avea aglutinine(cu rol de anticorpi) alfa, fiind omoloage, ci va avea beta, care corespunde grupei B(III). De aceea nu se creează un conflict imun.

Când se creează un conflict imun?

El s-ar crea într-o altă situație, și aici deja începem să discutăm despre sistemul Rh. Aproximativ 85% din populația globului mai posedă pe eritrocite, în afară de unul dintre antigenele sistemului AOB, și un antigen numit Rh, acele persoane au Rh pozitiv. Evident, cele care nu posedă, au Rh-ul negativ. Cum te-ar putea afecta asta?

Iată aici explicația: În cazul în care tu ai Rh negativ și dorești să devii mamă, iar partenerul tău are Rh pozitiv, datorită caracterului dominant al genei care codifică sinteza aglutinogenului Rh,  trebuie să știi că urmașii voștri vor moșteni caracterul pozitiv al Rh de la tată. Prima ta sarcină va evolua normal, teoretic,  deoarece, în condiții fiziologice, hematiile fătului(Rh+) nu pot traversa placenta și deci nu ajung în circulația ta.

La naștere, însă, prin rupturile de vase sangvine care au loc în momentul desprinderii placentei de uter, o parte din sângele fătului, trece la mamă și stimulează producerea  de aglutinine anti-Rh. La o nouă sarcină, aceste aglutinine, care rămân pe viață în mediul intern al mamei și care pot traversa capilarele placentare, pătrund în circulația fetală și distrug hematiile fătului, proces ce poartă numele de hemoliză, putând duce chiar la moartea acestuia când ele sunt în concentrație mare.

Într-adevăr sunt tratamente pe care le poți urma pentru a reduce cantitatea de anticorpi anti-Rh, dar nu dau roade întotdeauna și nu poți risca să îți lași organismul tău să-ți ucidă propriul copil. Ce este de făcut? Dacă te știi cu Rh negativ, caută un soț tot cu Rh negativ dacă ai de gând să ai mai mulți copii, altfel este aproape imposibil.

 

Angelina

Recent Posts

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

2 săptămâni ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

2 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

4 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

o lună ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago