Descopera

Colegi sau iubiți? Cât de mult te lași purtat de val la serviciu?

Dacă nu lucrezi într-una din instituțiile Statului, adică programul de lucru nu este de graviduță :), ajungi ca locul de muncă să devină o a doua casă. Prin urmare, relațiile romantice nu sunt ceva neobișnuit în cadrul firmei/companiei în care ești angajat. Se întâmplă, astfel, să te îndrăgostești când nici nu te aștepți. Și mai ales de cine nu te aștepți :).

În America și în Germania, potrivit unor sondaje de opinie, peste 50% din angajați au recunoscut că au trecut de relația de colegialitate și s-au implicat mai mult, mare parte chiar închegând căsătorii.

Eu, una, nu sunt de acord cu relațiile personale la locul de muncă și vă spun și de ce. La început este îndrăgosteală, există zâmbete tâmpe, dorința de a ieși cât mai des în pauză, prânzul luat împreună etc. Toate acestea duc la neatenție. Nu te mai concentrezi cum trebuie asupra responsabilităților tale. Sigur, dacă se întâmplă, totuși, să flirtezi cu cineva de la serviciu, pentru că asta chiar este inevitabil, dacă așa îți e firea :), trebuie să-ți dai seama, în scurt timp, dacă are sens să mergi mai departe or ba. Te poți limita la glume, însă numai dacă persoana cealaltă le înțelege și nu se duce mai departe.

Din pasiunea aceea mută și neîmpărtășită se trece mai departe și se poate începe chiar o relație. La urma urmei, legea nu interzice iubirea (ar fi culmea să iasă, peste noapte, “legea anti-iubire”), poate doar firma/compania să menționeze acest aspect la angajare. Iar dacă se ajunge la asta…, haideți să mă apropii ușor-ușor se persoana întâi, pentru că nu vreau să sune ca sfaturi pentru alții, ci doar să spun cum aș proceda eu într-o situație de genul :). Ar fi indicat ca unul dintre noi să-și dea demisia. Nu aș vrea și nu mi-ar plăcea să lucrez cu el în aceeași companie, în aceeași clădire, mai “grav”, în același birou. Cred că, pur și simplu, nu aș putea. Ar fi culmea să-mi mai fie și superior prin funcție. Aș simți că aș fi tot timpul în umbra lui și mi-ar tăia, inevitabil, din aripi.

Mi s-a întâmplat, vă dați seama. Însă, atunci când un bărbat răspunde provocării sau chiar el mă provoacă la glume, mă apuc și fac, imaginar, un exercițiu. Încep să privesc pe termen lung, să mă duc puțin în viitor și să observ. Iar apoi îmi pun întrebări legate de acea posibilă relație, cum ar fi dacă. Găsesc singură răspunsul și mă opresc la timp. Nu am trecut niciodată granița, iar serviciul a rămas serviciu, fără a amesteca viața personală.

Și trebuie să spun și asta :). Înainte de orice altceva (și recomand asta tuturor), sunt foarte atentă la inelarul lui. Na, am și eu un “fix”. Dacă are verighetă și începe glume cu mine, mă sictirește din start, oricât de atrăgător ar părea. Normal că nu mă refer doar la inelul deja pus pe deget. O spun la modul general, pentru persoanele care sunt într-o relație: Vezi-ți de treaba ta acolo. Bine, fix atunci se întâmplă să-ți placă mai tare, că e gustul acela de “fruct interzis”. Dar, când ai o vârstă, va câștiga întotdeauna rațiunea :).

 

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

INTERVIU | Alin Comșa: „Vorbitul în public înseamnă expunere, asumare, efort. Nu poți învăța dacă nu vii în față să vorbești”

Îmi vine acum minte momentul în care am ajuns la cursul de Public Speaking ținut…

2 săptămâni ago

INTERVIU | Anca Al Kebsi: „Superputerea mea de coach este să merg în profunzimea ființei umane”

Poate suna ciudat să spun asta, dar una printre marile mele realizări în viață sunt…

2 săptămâni ago

Cum a fost la clubul de lectură cu Francesc Miralles invitat (IKIGAI)

Cum a fost la clubul de lectură? Cum este la toate cluburile, dar mai ales…

3 săptămâni ago

YOGA & BOOKS la piscină: YOUness WELLness Clinic & Retreat

Începem toamna într-un mod special participând la evenimentul Yoga and Books, la la YOUness WELLness…

3 săptămâni ago

Primul retreat la Marea Neagră alături de Careless Beauty

Într-o vară însorită la malul Mării Negre, brandul Careless Beauty a organizat primul său retreat…

3 săptămâni ago

TreeHouse la 2 ore de București: Cuibul de LA SAT

Într-o lume modernă dominată de agitație și tehnologie, Cuibul de La Sat din comuna Bertea…

o lună ago