Cover story: Moartea mușcatelor mele

De când eram eu mititică, prispa bunicii mele era plină cu mușcate, toate înflorite. Nu mi-au plăcut niciodată. Aveau un miros insuportabil când te apropiai de ele, dar ceva mă atrăgea de fiecare dată și orbește parcă-mi apropiam nasul de frunzele lor.

Mai târziu, mulți ani mai târziu, m-am apucat să plantez și eu mușcate, două-trei ghivece. Cum vedeam în vreo casă, cum ceream un lăstar. Cum eram pe o scară a blocului care avea mușcate, cum scoteam și eu un mic lăstar (mic de tot, cât să nu se observe că a fost mână de om pe-acolo 😁).

…Toate mușcatele mele mor 😓.
Acestea, din poza de mai jos, sunt luate de la Mârghia, când am fost la mamaie. Dacă nici acum nu rezistă, dacă și acum mor… Voiam să zic că mă las păgubașă. Nu chiar, o să pun în continuare. Dar e enervant, că plantez de câțiva ani, zău. Ce nu le convine? Le-am scos pe balcon la soare, s-au uscat în câteva zile. Le-am adus înapoi în casă, s-au ofilit. Nu știu ce să le fac. Sper doar ca cele de acum să reziste. Oi reuși să am vreodată unele precum astea din poza principală? Și alea de la mine de la țară sunt la fel de verzi, pline cu flori și frumoase tare. Cred că trebuie să mă mut de la bloc. Mă apuc de căutat casă la curte 😁.

PS: Sfaturi, idei dacă aveți mușcate :).