Cover story: Nu suntem un popor de resemnați!

Te rog, nu-mi spune că străinătatea e minunată. Nu știi ce vorbești. Aș vrea să te văd, peste ani, bătând la porțile României și să-i ceri… Cine știe ce nevoi o să ai peste ani. Țările civilizate pe care le vezi tu îți pot lua tot ce ai mai frumos în suflet (dacă ți-a mai rămas ceva). Te-a obosit România, înțeleg. Și pe mine. Dar când văd o tânără de vârsta mea cum dă cu mopul într-o țară străină sau o alta are spală lenjeriile pătate ale străinilor… mă doare de mor. Mă întristează enorm. Munții și câmpiile, casele luxoase, străzile curate, tot ce vezi tu în străinate admir și eu. Și îmi doresc și eu.

…Eu, care fac fac parte din acea categorie de români care a votat greșit (şi nici nu am ieşit în stradă, alături de cele câteva mii de români). Dar lecții primim cu toții de-a lungul vieții. Și oricât de prost stăm la capitolul “politică”, va exista întotdeauna ceva bun în țara asta, ceva pentru care merită să fii aici. Să fii. Pur și simplu. Să simți că trăiești. Să te lași condus de sentimentul de a trăi clipa. De a te bucura de tot ce e frumos în jur. Sună atât de clișeic, chiar și pentru mine, care scriu toate astea. Iubesc România. O iubesc cu toate plăcerile și neplăcerile ei. În jurul meu văd oameni în viață care au murit de ceva ani. Nu mai au sufletul viu, nu mai au nimic de care să se bucure. Rectific. Nu mai văd nimic de care să se bucure. Este ca și cum te-ai iubi pe tine însăți, dar începi să-ți vezi toate defectele. Uiți că firele de păr alb și cearcănele pe care le ai ascund o amintire, sunt mici semne că ai trecut prin viață. La fel și cu țărișoara asta, biata de ea. Oh, prin câte a trecut!

De ce lași străinii să se bucure de ea? De ce nu mai vezi nimic? Dacă tu, care ești puiul ei, născut și crescut pe tărâmul ăsta, cine ai vrea să o iubească? Nu te doare inima să dai bir cu fugiții? Vai, dar nu știi cât te seacă străinătatea! Nu știi ce trist este să ai o sărbătoare printre alte neamuri ce vorbesc alte limbi. Nu știi. Că dac-ai ști n-ai fi atât de dornic să-ți iei zborul.

Nu pe pământ românesc te-ai îndrăgostit, ai râs, ai plâns, ai greșit, ai învățat, ai picat și ai luat-o de la capăt over and over again? Nu aici facem noi haz de necaz? Nu aici ne “lingem” rănile și apoi, cu o voioșie inimaginabilă, ne continuăm viața? Nu aici s-a născut primul 10 în gimnastică, odată cu Nadia Comăneci? Nu aici cânți, cu mâna pe inimă, “Treceți, batalioane române, Carpații” sau “Așa-i românul” sau “Noi suntem români”? Aici. Într-un colț de lume. România. Nu te resemna. Pentru că noi suntem un popor luptător, unul care a câștigat mai mult decât a pierdut. Nu suntem un popor de resemnați.

“Pământul natal, cu tot ce e pe el, îl purtăm toată viaţa în noi şi e prezent în cântece, în poemă, în pânza pictată, mai ales în fapte”

(George Enescu)