Cu ochii pe TV: „Visuri la cheie” a ajuns la sezonul 5

„Visuri la cheie”, show-ul de la Pro TV care rupe audiențele de patru ani, a ajuns la sezonul 5 și a avut deja primul episod pe post. S-a lucrat intens pentru acest nou început, mai ales că echipa a suferit ceva modificări. Dragoș Bucur a fost înlocuit de Corneliu Ulici, un actor și un cântăreț care făcea furori, în urmă cu 15 ani, în formația Bliss.

„Visuri la cheie”, în cele 4 sezoane care s-au scurs până acum, a schimbat zeci de destine si a readus sute de zâmbete pe fețele brăzdate de mii de lacrimi. Noul sezon urmărește să lărgească cercul familiilor necăjite și al oamenilor neajutorați sau năpăstuiți de soartă, care au primit șansa la o viață mai bună și un trai decent.

Povestea show-ului „Visuri la cheie”

În urmă cu 4 ani, Pro TV spărgea audiențele cu un nou show care avea să schimbe istoria televiziunii în România.  „Visuri la cheie”, o emisiune plină de emoție, explozivă, a fost produsă pe formatul internațional de mare succes Extreme Makeover Home Edition, care a obținut audiențe foarte mari în America, preluat, mai apoi, și produs și în Italia, Cehia, Polonia sau Serbia. Inițial, în cele 4 sezoane scurse deja, mesagerul speranței și prezentatorul poveștilor pline de lacrimi și emoție, a fost cunoscutul actor Dragoș Bucur.

sezon nou – visuri la cheie

Ce audiențe face „Visuri la cheie”

Sezonul trecut, cu ultimele episoade, „Visuri la cheie” sărea de două milioane de români care au urmărit, cu sufletul la gură, plini de emoții, poveștile oamenilor necăjiți a căror viața a fost schimbată de „Visuri la cheie”. Astfel, Pro TV a avut un avans lejer față de locul doi. Pe urban, un milion de telespectatori au ales „Visuri la cheie”, iar pe segmentul comercial comercial, 5.500. Și în prima ediție a sezonului 5, emisiunea fenomen a fost lider de audiență.

Când apar la TV episoadele din „Visuri la cheie”

Noul sezon a debutat deja cu un prim episod, în care, echipa, formată din Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia și Ciprian Vlaicu, i-a schimbat viața familiei Popa din localitatea Călinești, reușind să aducă bucuria pe chipurile oamenilor cu care viața nu a fost deloc blțndă. În numai trei săptămâni, cei patru au reușit să transforme complet o locuință și să aducă din nou speranța în sufletele lor. Astfel, episoadele vor continua în fiecare miercuri seara, de la ora 20:30.

Corneliu Ulici

Cine este Corneliu Ulici

În urmă cu mai bine de 15 ani, Corneliu Ulici se înscria în concursul Popstars la PRO TV, a ajuns în finală şi a făcut parte din trupa Bliss, formată în urma competiţiei. După ce a renunţat la muzică, s-a dedicat actoriei, fiind absolvent al Universităţii Naţionale de teatru şi Film ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. De-a lungul timpului, a jucat în mai multe filme, printre care Comrade Detective, The crucifixion şi Ceva bun de la viaţă, scurt-metraje şi spectacole de teatru.

 

Ștefania

Recent Posts

BOOK CLUB: Marea liniștii, de Emily St. John Mandel

Clubul de lectură al lunii aprilie aduce un scriitor contemporan străin, de această dată prin…

o zi ago

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

5 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

o săptămână ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

3 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

3 săptămâni ago

Book Club Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Într-o atmosferă plină de pasiune literară și gusturi dulci, cluburile noastre de lectură din București…

3 săptămâni ago