Educatie nutritionala

Vedeta toamnei, dovleacul copt. Rețeta mea

Nimic nu merge mai bine pe vremea asta decât o rețetă delicioasă de dovleac copt.

Să ridice mâna sus dacă e careva pe aici care n-a mâncat/gustat măcar o dată în viață dovleac copt. Pentru că dacă nu a făcut asta până acum, dacă a ratat așa ”delicioșenie” până acum, am două vorbe să-i spun: Mergi frumușel la piață (sau în orice magazin, că o să te lovești de leguma asta peste tot) și alege un dovleac micuț, că p-ormă o să vrei să cauți ceal mai falnic dovleac posibil. Atât de mult îți va plăcea. Și te vei și aproviziona pentru toată iarna. Că e lungă, iar dovlecii se vor consuma.

Rețeta mea de dovleac copt

Este mult spus rețetă. Pentru că nu fac nimic complicat. După ce îl tai în felii (ca pe wedges), scot semințele și așez frumos în tavă. De data asta am făcut fără hârtie de copt, căci am rămas fără, dar, de regulă, prefer astfel. Stropesc cu puțin ulei de măsline fiecare felie în parte, pe câteva felii presar puțină scorțișoară, poate și un strop de zahăr brun, însă nu peste tot. Mie îmi place să servesc dovleacul fix așa cum e, în starea lui pură, cu atât mai mult cu cât eu nu sunt o consumatoare de zahăr, de dulciuri în general. Eventual, după ce scot din cuptor, pot să pun nițică miere.

Timp de coacere: 30-35 de minute

Nici nu vă imaginați cum mirosea aseară la mine în casă. Dumnezeul meu, ce aromă! Mi-am pus și o carafă de vin. Așa, pentru o aromă și mai deosebită :). Când eram mică, la țară, dovleacul era copt în sobă. Se tăia pe jumătate, se scoteau semințele, iar apoi se punea în sobă (tot jarul se trăgea în plită, iar dovleacul era băgat în fundul sobei, astfel încât se cocea de la căldura fierbinte). Mirosea nu doar toată casa, dar și toată curtea. Îmi amintesc că aveam foarte mulți dovleci din ăștia. Și mereu întrebam dacă provin din Turcia de li se spune dovleci turcești. Și îmi imaginam pe câte drumuri au mers semințele de dovleac înainte de ajunge în grădina noastră și mai apoi în sobă.

De unde provine dovleacul

Nu m-am înșelat când eram copil și oamenii de la țară nu știau să-mi exlice: într-adevăr, dovleacul a fost adus la noi de turci. Mai apoi, și de italieni. El este originar din Mexic, iar în urmă cu 7000 de ani era folosit ca aliment.

De ce este sănătos să consumi dovleac

Fiecare lună sau haideți să spun altfel, fiecare sezon are câte o legumă preferată. Printre multe altele de consumat în perioada rece, dovleacul turcesc și bostanul sunt preferate de multă lume. Aceste legume nu conțin grăsimi și au doar 13 calorii/100 de grame. Conțin foarte multe vitamine (B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, T, K), sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, seleniu, mangan, fier și, mai ales, betacaroten. Au, totodată, proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, sunt anticancerigeni și anti-diabetici.

Roxana B

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

BOOK CLUB: Marea liniștii, de Emily St. John Mandel

Clubul de lectură al lunii aprilie aduce un scriitor contemporan străin, de această dată prin…

24 de ore ago

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

5 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

o săptămână ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

3 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

3 săptămâni ago

Book Club Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Într-o atmosferă plină de pasiune literară și gusturi dulci, cluburile noastre de lectură din București…

3 săptămâni ago