RoxanaB

Despre cai şi iubirea mea faţă de ei

 

Dacă ar fi să spun cu exactitate din ce moment m-am îndrăgostit de cai, ar trebui să mă gândesc ceva. Eram mică. Totuşi, nici prea mică, pentru că am învăţat să călăresc şi să merg cu căruţa, să pun hamul la cai şi să folosesc biciul. Cred că aveam în jur de doisprezece ani, aşa. M-a fascinat călăria din prima. Am simţit că între mine şi acel animal există o legătură, o armonie, o siguranţă.

Din păcate, bunicul meu, odihnească-se în pace, nu a avut nişte cai tocmai cuminţi. Din amintirile mele, toţi erau năzdrăvani şi scăpau, astfel încât cu greu îi mai puteai prinde. Dar cred că fiecare cal are nebunia asta, sunt animale cărora le place libertatea, sunt puternici, cu personalitate. Însă caii bunicului nu ştiau să-l respecte pe el, pentru că îi biciuia destul de des. La început, îmi era foarte teamă să mă apropii, ştiind de câte ori s-au ridicat în două picioare asupra bunicului. Însă apoi mi-am dat seama că el este de vină, iar cu mine nu ar avea niciodată nimic. Deoarece caii sunt credincioşi şi loiali şi, totodată, inteligenţi, astfel încât să nu se lase foarte mult dominaţi (deși am citit despre ei că au un creier foarte mic).

V-aţi uitat vreodată în ochii unui cal?

Aţi văzut câtă blândeţe, câtă gingăşie şi câtă bunătate inspiră? Iar mai departe de asta, câtă forţă şi putere au şi îţi poţi lua de la ei?

Caii au acea nobleţe şi graţie pe care nu o găseşti la alte animale; aș spune că le lipsește chiar și multor oameni. Eu de la cai am învăţat să merg drept, fără cocoaşă :). La ei vezi o eleganţă care până nici la oameni nu o întâlneşti.

Îmi place să-i aud nechezând, iar apoi ador să-i mângâi pe gât şi să le dau ceva să mănânce din palma mea. Caii chiar sunt nişte animale deosebite, nu ai cum să nu le iubeşti.

Deşi am călărit în copilărie (şi asta pe ascuns, pentru că nu-mi dădeau voie bunicii), nu înseamnă că azi, când merg la echitaţie, o fac singură. Nu că mi-ar fi frică, mi-am învins teama asta când eram copil. Dar nu am avut ocazia să merg cu cineva care ştie să călărească. Iar de una singură e mai dificil.

Am crescut cu aceste animale, la fel cum şi câinii s-au aflat tot timpul în viaţa mea. În mod sigur acesta este răspunsul pentru care atât unii, cât şi ceilalţi sunt animalele mele preferate, pe care am să le iubesc întotdeauna.

Wild horses in Wyoming
Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

2 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

2 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago