Despre originalitate şi arta de A SCRIE

Referințele exterioare ale muncii unui scriitor sunt particulare. Fiecare scriitor evoluează într-o manieră nouă, cel puţin într-o latură unică. Dar ceea ce este surprinzător la un artist care scrie este faptul că acesta nu se află în aceeași postură ca orice alt artist. Adică, dacă îți dorești să devii muzician și vrei să înveți să cânți la un instrument, ca exemplu să luăm pianul, ai nevoie de un profesor pentru a te învăța  sau dacă vrei să devii compozitor, vei merge să iei cursuri la o şcoală din domeniul acesta,  unde vei studia teoria și tehnica muzicală. La fel va fi în cazul în care alegi arhitectura, pictura, dansul sau actoria. Deci mecanismul va fi același pentru orice meserie artistică pe care o vom alege; avem nevoie de profesori, referințe, teorii, va trebui să studiem forma artistică. Mai puțin, însă, când este vorba despre SCRIS; aici nu se aplică același principiu.

Oamenii cred că, dacă au urmat niște studii literare și sunt capabili să scrie câteva eseuri sau comentarii, sunt capabili să scrie povești. De aceea, încearcă frecvent să se autoeduce prin experimentare și prin compararea a ceea ce au scris cu autorii preferați, cu filmele sau piesele lor de teatru preferate. De fapt, din păcate, ei copiază, pentru că nu sunt formați și nu se gândesc să se formeze ca scriitori. Cum pot cunoaște ei valoarea pe care o are ceea ce au scris? Pur și simplu, compară ceea ce au scris cu ceea ce au scris alții și în cazul în care primesc un gram de apreciere, înseamnă că au făcut treabă bună și cam acesta este punctul lor de reper.

Când un autor încearcă să obțină ceva care este de-a dreptul original, când pur și simplu nu mai are dorința de a copia maestrii, atunci trebuie să caute referințe, pe cineva pe care îl poate studia, care a scris despre arta scrisului și care are o vedere obiectivă asupra acestei forme de artă. Apoi scriitorul începe să studieze într-un mod abstract și, când acesta a înțeles teoria, se poate concentra asupra scrisului. Abia atunci se poate considera original și poate scrie despre ceea ce dorește, fără a mai copia.

Deci întotdeauna este vorba de  a îmbina studiul maeștrilor, imitarea persoanelor pe care le admirăm și, într-un final, reflectarea abstractă despre ceea ce este cu adevărat această formă de artă, în cel mai profund mod. Este un moment eliberator pentru autor, care realizează că nu este nevoie să mai imite și poate fi el însuși în fiecare rând pe care îl scrie.

Text tradus de Anonim 🙂