Dorită… de un cuplu!

Nu e prima dată când o femeie mă place și mă dorește.

Dar e prima dată când trec printr-o așa pățanie.

Eram cu niște prieteni într-un club din Centrul Vechi, muzică faină, lume bună, dar mai ales noi ne simțeam bine unul în compania celuilalt. Vine o tipă lângă mine care mă întreabă dacă poate să-și pună geanta și sacoul pe masa la care eram noi. Desigur, mi s-a întâmplat și mie să merg într-un club și să n-am masă și știu că e nașpa. Nu aveam de ce să nu-i permitem.

Foarte sociabilă. Fără să o întreb nimic, vine și-mi spune că ea și tipul cu care a venit nu sunt împreună, ci frați. Părea greu de crezut, după cum se comportau, după cum se priveau în ochi când ciocneau, după cum dansau și se mângâiau. Dar nu s-au sărutat deloc.

I-am spus prietenei mele și zice: „Sunt amanți!”. Nu prea îmi venea să cred. Amanți, iubiți, ce-or fi fost, de ce să mintă?!

Știți cum e în club, fiind înghesuială, toată lumea dansează cu toată lumea. Așa că și noi dansam cu ei. Bine, eu.

Mi-am dat seama că sunt un cuplu și… i-am provocat oarecum. Eram și un pic amețită, ceea ce m-a ajutat să mă „dezbrac” de frici, de prejudecăți și de măști, cu riscul ca cei cu care eram să-și formeze o impresie greșită despre mine. Asta sunt, cine mă place și vrea să fie lângă și cu mine, îmi acceptă și genul acesta de nebunii.

Așa că mi-am folosit mâinile, ca o Sânziană, fără să ating, doar la suprafață. Ca și cum aș fi mângâiat-o. A țipat gagica atât de tare că am crezut că a avut un orgasm. Hai că nu o fi fost orgasm, dar cred că pentru ea a fost preludiul.

Mi se pare incitant. Foarte. Și probabil că sunt un pic diabolică. Nu-mi plăcea nici de el, nici de ea. Dar îmi place să mă joc… până la un anumit punct. Atât de mult că i-am făcut să creadă că am să le dau numărul de telefon și am să plec cu ei. Și îmi place viața, să zâmbesc, să râd, să glumesc. Joaca asta asta o pot face doar cu necunoscuți, nu cu oamenii pe care îi știu deja.

Și, pentru că recunosc că am o răutate ieșită din comun uneori, tocmai l-am ațâțat pe un amic, spunându-i că scriu un articol privitor la cele pățite seara trecută, fără să-i fi povestit ceva. Doar l-am făcut curios. Și m-a întrebat unde poate să citească. Dar pentru că îi spusesem deja de blog, îi spusesem și cum găsește pe Facebook, asta nu mai e problema mea.

Vedeți, eu chiar acord credit oamenilor din jurul meu. Dar cine nu-mi acordă mie atenție și la ce vorbesc eu… Să mai fim un pic atenți și la detalii, căci astea fac diferența. Nu trebuie să fii jurnalist sau să ai legături cu media pentru a avea spirit de observație :).