Filmul de weekend: Cabana

Nu reușesc să mă uit la filme atât de mult pe cât îmi doresc. E destul de dificil, în ultima vreme, să aleg ce anume să fac în timpul meu liber. Să citesc, să mă uit la un film, să scriu, să mă uit la TEDex, să învăț, să ies cu bicicleta, să lucrez la un proiect de serviciu pe care mi l-am asumat că-l duc la bun sfârșit, al cărui sfârșit tot eu îl pot alege, să ies în oraș, pentru că statul singur între patru pereți nu e sănătos 🙂 și tot așa.

…Ți-ar plăcea ca, într-o zi, să-L întâlnești pe Dumnezeu? Să-ți spună că nu El este cel care face ca lucrurile să se întâmple altfel decât vrei tu, că există Răul, la fel ca și Binele, că oricât de mult se ocupă de toți copiii Lui și oricât de mult îi iubește este firesc ca, la un moment dat, unii dintre ei să treacă prin dureri și suferințe pe care I-ar fi imposibil să le împiedice. Și știți cum e cu durerea? Trebuie să o lași să se consume, nu să TE consume.

Mulți oameni rămân blocați în trecut, cu mulți ani, încă din perioada copilăriei. Un adult cu probleme este, de fapt, un copil nevindecat. De aceea, are nevoie să se întoarcă în urmă. Un film nu-ți poate schimba viața, nu-ți poate schimba trecutul, nu-ți poate șterge lacrimile. Dar te poate face să meditezi puțin la ceea ce faci bine și ce nu. Aș fi pus alt titlu acestui film. Inițial, „Cabana” m-a dus cu gândul că fi unul horror, nicidecum spiritual.

„Când tot ce vezi e durere, Mă pierzi din vedere”.

„Cabana” este un film emoționant, profund, pe care îi vei vedea cu sufletul, în care te vei regăsi. Pentru că este despre umanitate, despre iertarea, despre pierderea credinței și despre recâștigarea ei. Este despre un tată care își pierde fetița și care crede că Îl urăște pe Dumnezeu, pentru că Îl consideră vinovat de toate nenororicirile lumii. Este despre fiecare dintre noi, pentru că nu înţelegem că, uneori, anumite lucruri chiar trebuie să se întâmple, fie că nu sunt cele mai bune.