Iartă femeile cu adevărat?

 

Pentru mine, zicala „iert, dar nu uit” este o mare contradicție. Nu există așa ceva. Dacă ai iertat, automat și uiți. Ori treci definitiv peste, ori nu.

Sigur că orgoliile sunt atât de mari, atât din partea femeii, cât și a bărbatului. Dar, de teamă să nu o pierzi pentru totdeauna pe acea persoană care ți-a fost totuși alături în clipe grele, ierți. Pe moment.

Eu nu cred în a doua șansă.

Am văzut oameni care mint cu ușurință, care privesc în ochi de parcă nimic nu s-a întâmplat, oameni ipocriți care nu știu ce vor pe plan sentimental. Dar odată ce au trădat, o vor face și mai târziu.

Și eu ofer unui om a doua șansă, dar numai de dragul momentelor  petrecute împreună și în speranța că o vom putea lua de la capăt. Pentru că rațiunea a picat întotdeauna în fața sentimentelor.

În plus, e omenește să ierți, e creștinește.

Însă noi, femeile, avem tendința mereu de a reproșa. Cel puțin, așa sunt eu. Iert pe moment, așa cum am spus mai devreme, dar rămân cu resentimente, cu incertitudini. Și îi „scot ochii” atunci când am ocazia. Îmi asum vina, și anume că rămân ancorată în trecut.

Iertarea și uitarea vin, cu adevărat, în momentul în care nu mai am de-a face cu acea persoană. Iert pentru mine, pentru propriul suflet. În niciun caz pentru a arăta cât de generoasă sunt eu cu celălalt, oferindu-i drept cadou iertarea.