Frumusete

Iubește-mă așa cum sunt până la adânci bătrâneți

Toți ne dorim pe acel cineva care să ne iubească așa cum suntem, fără cerințe și standarde impuse, dar presupun că atunci când te-a văzut prima dată nu a avut raze X să îți vadă sufletul frumos. Și, să fim sincere, nici noi nu ne îndrăgostim de cât de inteligent e omul în prima seară, bănuiesc că toate punem ochiul pe brunetul acela sexi cu ochii negri sau blondul cu pătrățele, sau, ca în cazul meu, munți de 1,90 m, deși eu sunt un metru și un snițel. Da, te îndrăgostești în timp de un om, după discuții și întâlniri, că e o persoană caldă, care ajută, care citește și îți vorbește despre atâtea lucruri și locuri, de parcă ar fi GOOGLE sau Teleenciclopedia, dar nu, nu din prima, acestea vin cu timpul.

Subiectul propus de Roxana B, care, probabil, din nou vrea să mă testeze, este urmatorul: de ce femeile renunță la a se mai îngriji atunci când sunt căsătorite sau într-o relație de lungă durată?

Nu pot zice că am înțeles vreodată, dar hai să începem cu acele tipe care încă se “ocupă” de ele și, în situația menționată mai sus, de cele mai multe ori sunt catalogate ca fiind femei “care au bani și nu au prea multe griji pe cap”, total neadevarat, pentru că unele, da, nu duc decât hainele la curățătorie, merg la salon și iau masa în oraș, cinste lor că își permit! Dar ce ne facem cu cele care spală, fac curățenie și mâncare și duc copilul la școală zi de zi și, totuși, își fac timp să arate bine și pentru soțul sau iubitul lor. Așa-i că știu ele ce știu? Poate sunt mai obosite, dar din punctul meu de vedere, ating un obiectiv, se mențin interesante pentru consoartă. Cu alte cuvinte, tocmai am dat exemplu pozitiv. Bravo, dragilor!

Și acum, să trecem la partea unde eu mă transform în Zâna Malefică :))). Știu că îmi voi lua critici, dar nu îmi pasă, poate nu înțeleg sau poate vă înțeleg prea bine, pentru că, pentru o scurtă perioadă am fost în situația aceasta, în care nu mă mai machiam (deși 10-15 minute pe zi sau o oră-două pe săptămână pentru îngrijire detaliată, să recunoaștem, toate avem, doar că ne e greu!), nu mă mai aranjam, doar din Joi în Paște, și atunci primeam complimente și dragoste pe măsură, deci să nu aud că nu am fost acolo și nu știu cum e! Și cum nu îmi pot scoate din minte povestirea unui prieten foarte bun, despre un alt amic de-ai lui, căsătorit, uite în felul acesta, vom avea și un exemplu.

Exemplul era următorul: ”Cum dracu’ să ma mai ating de nevăsta-mea când face duș o dată pe săptămână și se epilează numai când mergem la evenimente și poartă rochie, părul zici că e coadă de vacă, nici să ma uit la ea nu-mi vine! Păi, coaie, știi cum arăta asta până să ne căsătorim, era trăsnet, acum parcă e bunica mea!”.

Așadar, nu știu ce întelegeți voi, dar dragostea nu trece numai prin stomac, mai trece și prin fața ochilor, și dacă ochii chiorăsc de ceea ce e în fața lor, nu vă mai mirați de ce vă înșală bărbatul și apoi îl numiți nemernic, că nu mai e doar vina lui, mai e și vina voastră. În cazul acesta, sinceră să fiu, nu mai știu care este nemernicul: el că te înșală sau tu că i-ai lăsat impresia că te va avea ca “o floare” toată viața. Nu e vina nici a lui, că tu, din Albă ca Zapada, te-ai transformat în Muma Pădurii și nu mai faci nicio vrajă ca să îți revii la forma inițială, pentru că ești de părere că așa e când iubești, iubești omul cum e. Sau dacă vrei să faci o experiență de stil de viață în doi, ca în Evul Mediu, măcar anunță-l, poate chiar te va susține! :))).

Nu îmi permit să dau sfaturi, știu sigur ce funcționează la mine, deci este doar o PĂRERE, eu, personal, mă simt mai bine dacă mă aranjez și când sunt SOLA, și când sunt într-o relație. De cele mai multe ori, faptul că te îngrijești impune respect, atâ față de tine, cât și față de cei din jur și față de partener.

Ce pot observa clar este că, atunci când ai siguranța unei relații sau a unei căsnicii, probabil dă si impresia lui “E PROPRIETATE PRIVATĂ”. E ca atunci când îți iei o casă în rate, te chinui să le plătești, faci economii să o faci frumoasă, doar e a ta, însă trebuie să mai depui puțin efort ca să fie așa cum îți dorești, ai terminat de achitat, de construit și îți cam place ce ai, numai că, uiți să plătești întreținerea ani la rând și te trezești că îți este luată casa. Așa e și cu bărbatul, nu te înșală că nu te mai iubește, te înșală pentru că, vezi tu, alta a plătit întreținerea, și prin asta i-a demonstrat că el contează pentru ea, pentru că dincolo de iubire, mai vede și ceva frumos, și cum e vorba bunicii: “Ce e frumos, și lui Dumnezeu îi place!”.

Autor: Anonim 🙂

Guest Post

Recent Posts

BOOK CLUB: Marea liniștii, de Emily St. John Mandel

Clubul de lectură al lunii aprilie aduce un scriitor contemporan străin, de această dată prin…

o zi ago

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

5 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

o săptămână ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

3 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

3 săptămâni ago

Book Club Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Într-o atmosferă plină de pasiune literară și gusturi dulci, cluburile noastre de lectură din București…

3 săptămâni ago