Eu am aflat anul trecut de acest lăptișor de matcă și, pentru că a făcut minuni, îl recomand acum oricui simte că are nevoie. Am să vă povestesc ceva intim pentru mine, dar vreau să înțelegeți în ce fel m-a ajutat astfel încât să scriu un articol despre acest produs.

Înainte de toate, vreau să vă spun doar atât: dacă aveți probleme cu imunitatea, cu stresul, cu depresia, cu oboseala, cu colesterolul, cu osteoporoza, cu inima, cu menstruația, cu prostata, cu diabetul, cu flora intestinală și multe altele, acesta este leacul: lăptișorul de matcă.

Cum am scăpat de Candida?

V-am zis că este un subiect intim, însă nouă din zece femei se confruntă cu această problemă, de aceea împărtășesc experiența mea. Știm că această nemernică de candidoză se află în corpul nostru permanent, iar ea declanșează în funcție de anumiți factori (cel mai mult, pe fond de stres și de oboseală). Eu am un stil de viață organizat, însă adorm la ore destul de târzii, iar asta a cauzat. Candida mă însoțea tot timpul. Devenise ca o soră, nu mă părăsea niciodată. Eu îi dădeam ovule și pastile la greu, ea se încăpățâna și mai tare să rămână în viața mea. Cred că timp de aproape un an, cu pauză de o lună-două între, am tratat continuu candidoza (Încă nu am făcut o analiză să văd cum stau cu ficatul, după atâtea și atâtea pastile). Mă lăsa o lună, două, după cum spuneam, apoi revenea. Începusem să mă tem. Pur și simplu, ajunsesem să mă întreb ce era în neregulă cu mine.

Până când doamna doctor ginecolog (care îmi spunea să stau liniștită, că toate femeile au asta; odată, am început să plâng la ea în cabinet – mă simțeam obosită, nu puteam înțelege de ce nu scap odată pentru totdeauna… acum îmi dau seama, aveam o simplă candida, dar alții, care au reale și grave probleme de sănătate?!) mi-a recomandat lăptișorul de matcă. Știu că ea nu putea să aibă copii, am presupus că de aceea îl folosea și tot spera. Când am văzut cât costă lăptișorul ăsta de matcă, n-am stat pe gânduri, chiar dacă nu e tocmai ieftin. Eram dispusă să iau orice. Oricum încercasem totul până la asta, inclusiv diverse spray-uri costisitoare de la Bebe Tei, spre exemplu.

Timp de mai bine de o lună, am luat câte o linguriță dimineața și una seara din acest lăptișor de matcă, care vine ambalat într-un borcănel de sticlă și are o linguriță (am primit unul mai mic în plus de la fima de la care am comandat). Vă spun, cu mâna pe inimă, nu am mai avut niciodată candida de atunci. Nimic nu a mai declanșat-o. Acest produs natural m-a scăpat de orice grijă.

Ce este lăptișorul de matcă?

Ei bine, el conține apă, în cea mai mare proporție (65%), zaharuri, lipide, aminoacizi, vitamine și minerale. De altfel, conține toate vitaminele din Complexul B (B1, B2, B3 etc).

Unde se găsește?

Eu l-am comandat din Timișoara. Probabil acum a apărut și în București, dar atunci nu l-am găsit pe nicăieri. Ofer informații pentru cine are nevoie.

Se păstrează în frigider și se consumă cu cel puțin 30 de minute înainte de masă (se ți e sub limbă până se topește). Nu recomand să fie luat fără o discuție cu medicul, pentru că poate provoca reacții adverse (dacă suferi de astm, de exemplu). Pentru că, repet, este lăptișor de matcă CRUD, nu miere. Nici gustul nu este prea plăcut; este ușor acrișor și astringent (dacă îl găsiți altfel decât l-am descris eu acum, acela nu este lăptișor de matcă crud; atenție ce și de unde cumpărați!).

Spuneam în titlu că este ajutorul meu în cosmetică. La pachet, am primit și o serie de rețete naturiste, eu am făcut inclusiv mască pentru păr și pentru unghii. Ce să mai, chiar nu-mi văd viața fără acest lăptișor de matcă! Sper că v-am fost de folos :).

DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ