Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai puternice și controversate cărți din literatura română contemporană – „Lizoanca la 11 ani” de Doina Ruști.
Uneori o carte nu se citește doar cu ochii, ci și cu un tremur adânc al inimii. Uneori personajele nu trăiesc doar între pagini, ci ne privesc drept în suflet și ne întreabă ceva ce nici nu știam că trebuie spus. Așa este „Lizoanca la 11 ani” de Doina Ruști, o poveste despre fragilitate și curaj, despre cum copilăria poate fi umbrită de judecata lumii, dar și despre lumina care rămâne, încăpățânată, în oameni.
Romanul „Lizoanca la 11 ani” abordează cu un curaj remarcabil teme sensibile ale societății românești: ipocrizia, marginalizarea și pierderea inocenței. Prin vocea unei fetițe de 11 ani, Doina Ruști construiește o poveste tulburătoare despre vină, judecată și supraviețuire, care continuă să provoace emoții și discuții aprinse, chiar și la peste un deceniu de la publicare.
Scrisul Doinei Ruști are ceva hipnotic — un amestec de mister, luciditate și poezie care te prinde fără să-ți dai seama. Este una dintre cele mai puternice voci ale prozei românești contemporane. Cărțile ei explorează labirinturile sufletului uman, acolo unde realitatea se amestecă cu fantasticul, iar adevărul capătă nuanțe tulburătoare.
Pentru ca seara să fie deplină, vom savura împreună brânzeturi fine și cafea proaspăt prăjită, oferite din partea casei. De asemenea, ne vom bucura de un vin bun de la Jidvei. Un prilej perfect pentru conversații tihnite, pentru a împărtăși gânduri despre carte și pentru a ne bucura de atmosfera caldă a comunității iCarte, iParte.
IMPORTANT!
În situația în care, din diverse motive, nu mai puteți participa Clubul de Lectură, banii pe biletul de participare nu vor fi returnați. Se poate înlocui participarea cu prezența unui alt participant, însă nu este datoria Moderatorului/Organizatorului de a găsi acea persoană. Rugămintea este să evitați o astfel de situație, întrucât sunt costuri făcute în avans pentru ca acest atelier să aibă loc. De asemenea, menționăm faptul că evenimentele iCarte, iParte nu sunt ale unei coporații, ci organizate de persoane pasionate de citit, care contribuie din prorpiile surse și resurse la educația din România.
La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…
Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…
Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…
La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…
Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…
Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…