RoxanaB

Mami… ţi-am spus cât de mult te iubesc?

 

De fapt, nu ţi-am spus niciodată aceste cuvinte. Nu prea spun eu „te iubesc” multor oameni. Dar tu nu eşti oricine, nu eşti orice om. Tu eşti mama mea, care merită cele două cuvinte mai mult decât oricine pe lumea asta. Ştii, toate mamele sunt minunate, dar tu eşti cea mai cea. Pentru că mama mea e mama mea.

Ştiu că nu auzi de la mine decât un simplu „săru’mâna!”, dar spun întotdeauna în gândul meu că te iubesc şi că îmi lipeşti.

Şi îţi scriu toate astea nu pentru că eşti mama mea, ci pentru că pot să te privesc şi cu alţi ochi. Nu am mai întâlnit până acum atâta bunătate, atâta blândeţe, atâta înţelepciune şi răbdare cum am întâlnit la tine. O femeie atât de puternică, care duce în spate atât de multe.

Nu pot să zic că eşti prietena mea cea mai bună. Eu am o vârstă, tu ai alta. Nu putem să avem aceleaşi opinii. În mod sigur, sunt lucruri din viaţa mea cu care nu eşti de acord şi, ca mamă a mea, ţi-ar fi greu să le înţelegi. Dar îţi povestesc destul de multe şi eşti la curent cu ce se întâmplă în viaţa mea.

Îmi doresc enorm ca, atunci când voi fi şi eu mamă, să-mi pot iubi copilaşii cu aceeaşi dragoste nemărginită cu care ne iubeşti tu pe noi. Vreau să ştii că sunt mândră de cum ne-ai crescut, de cum ne-ai educat, chiar dacă nu ai fost lângă noi toată copilăria noastră. Mi-ai lipsit enorm şi am suferit îngrozitor în nopţile în care nu ai fost aproape, crescând cu ideea că preţul pe care l-ai plătit a fost foarte mare şi nu ţi-a fost deloc uşor.

Tu, mamă, reprezinţi „acasă” pentru mine. Eşti locul de unde am plecat şi în care am să revin întotdeauna cu drag. Tu ştii să mă cerţi şi să mă iubeşti în acelaşi timp. Nu ştiu cum reuşeşti asta, dar o faci. De un lucru sunt foarte sigură: că nu va putea nimeni, niciodată, să ne despartă. Eşti cea mai sfântă creaţie a lui Dumnezeu.

Nu vreau să fiu ca acei copii care nu mai ştiu ce să facă pentru părinţii lor atunci când nu mai sunt în viaţă. Vreau să te măgulesc cu iubirea mea şi să-mi cer iertare acum pentru toate răutăţile. Şi ştii că aici, în scris, o fac cel mai bine, deşi sunt adepta comunicării verbale.

Aşadar, mamă, îţi spun azi că te iubesc, te admir şi sunt foarte fericită că exişti, că am o mamă ca tine!

Şi pentru că se potriveşte, închei această scrisorică cu un citat de-ale lui Gabriel Garcia Marquez, care spunea aşa, la sfârşitul zilelor lui:

„Ziua de maine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi

pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată,

în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut

şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă.

Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei,

iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui

“îmi pare rău”, “iartă-mă”, “te rog” şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii”.

Roxana B

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

BOOK CLUB: Marea liniștii, de Emily St. John Mandel

Clubul de lectură al lunii aprilie aduce un scriitor contemporan străin, de această dată prin…

2 zile ago

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

6 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

o săptămână ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

3 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

3 săptămâni ago

Book Club Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Într-o atmosferă plină de pasiune literară și gusturi dulci, cluburile noastre de lectură din București…

4 săptămâni ago