N-am citit niciodată cărţi de self-help. Ce-mi recomandaţi?

Majoritatea cunoştinţelor mele citesc cărţi de self-help. Nu doar că citesc, dar spun că şi învaţă ceva.

Poate că sunt mai puţin deşteaptă ca cei care citesc astfel de cărţi şi pe bune că mi-ar plăcea şi mie, doar că… mă plictisesc.

Nenea psihologu sau terapeutu sau iluzionistul, chiar el, scriitorul de cărţi self-help, are răbdarea să scrie 300 de pagini cu cele mai bune sfaturi din lume, iar eu nu sunt în stare să citesc măcar primele trei pagini, ca să învăţ cum să fac bani, cum să devin celebră, cum să reuşesc în viaţă.

Îmi plac, în schimb, workshop-urile, dar nu neapărat că mă ajută pe mine personal. Îmi plac poveştile. Fiecare om are o poveste şi fiecare om vine la workshop să spună cum a pornit el de jos şi a ajuns la un nivel la care doar visa.

Prefer să trăiesc viaţa din cele cunoscute de mine. Şi dacă greşesc, să o iau de la capăt. Mă cunosc suficient de bine căt să ştiu că e musai să mă dau cu capul de pereţi ca să oricep ceva din viaţă. Cu toate sfaturile din lume, tot cum gândesc eu am să fac.

Am în biblioteca mea o carte de acest gen, „Cheia succesului”. Probabil aţi auzit de ea. A apărut pe vremea în care jumătate din populaţie a luat-o razna şi s-a înscris într-un „joc” din care ar fi trebuit să se îmbogăţească. Delphin, un fel de Caritas, adică o porcărie de sistem piramidal. În fine, n-am de gând să povestesc despre asta pentru că am făcut la un moment dat un reportaj şi m-a scârbit într-atât încât nu suport nici măcar să aud pe cineva că mai crede în asemenea cretinităţi.

Dar să vă zic de carte. Cineva a fost drăguţ să-mi ofere toate cele patru părţi. Să ştiţi că ar trebui să mă simt mândră că am aşa ceva în bibliotecă. Adică, na, au costat 2.000 de euro… (DA, patru cărticele subţiri precum un caiet!).

Am reuşit să citesc vreo 20 de pagini, cred. De cauzat n-a avut cum să-mi cauzeze în vreun fel, dar nici n-am rămas cu ceva în minte. Serios, e o problemă că nu pot să citesc genul acesta de cărţi? Mie-mi plac romanele, îmi place să citesc ceva de Marquez, Coelho, Eminescu, Păunescu… nu sfaturi despre cum să fac bani şi să fiu fericită.

Şi pentru că merită şi pentru că azi s-au împlinit 165 de ani de la naşterea marelui poet, încheie cu câteva rânduri din „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”:

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!