Perfectă în imperfecțiune

N-am încetat niciodată să cred că pot fi o Super Woman și să fac lucrurile din viața mea ca la carte. Nu vreau să fiu perfectă pentru nimeni, nici măcar pentru mine, ci doar să nu mai dau greș în anumite situații de care depinde viitorul meu.

Mă enervează faptul că trăim într-o societate plină de cutume. Nu vreau să-mi ghidez viața după nimeni și nimic.

Ca de exemplu, de ce să port sutien pe stradă dacă nu-l suport?! Nu am nevoie să merg în ciuda… bărbaților și să fac eforturi de a fi atrăgătoare, deci în niciun caz nu acesta e motivul. Ba chiar, să fiu sinceră, îmi stă mult mai bine cu sutien. Dar îl port atunci când este cu adevărat necesar. Păstrez întotdeauna o limită a decenței.

Nu știu și nu pot să mă ridic mereu la înălțimea așteptărilor pe care le au cei din jurul meu. Nu am nevoie să fiu o piesă de muzeu.

Perfecțiunea este reprezentată de felul meu imperfect de a fi. Pentru că imperfecțiunea îmi oferă luxul de a fi liberă, de a exprima tot ceea ce simt, fără a mă speria de imaginea pe care o salut dimineața în oglindă.

Am defecte. Atât de multe defecte…! Probabil că, în ochii multora, aceste defecte sunt pozitive, iar eu știu că ele fac parte din personalitatea mea.

Fiecare dintre noi inspiră un strop de je ne sais quoi; eu, una, sunt conștientă că ce-i al meu, e al meu, cu toată invidia pe care o las în urma mea.

Așa cum sunt eu, în imperfecțiunea mea, văd bucuria din ochii unui bătrân căruia i-am oferit o pâine, sinceritatea cu care mă îmbrățișează un copil sau zâmbetul de mulțumire al oamenilor pe care îi iubesc…