RoxanaB

Perversa din mine

Probabil că postarea aceasta va amuza câteva persoane. Sau, cel puțin, titlul. Asta pentru că mi s-a tot spus, mai în glumă, mai în serios, cât de perversă sunt.

Haideți să vedem ce zice DEX-ul, cu exactitate:

PERVÉRS, –Ă, perverși, -se. Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic.

Deci nu. Nu intru în această categorie.

Știu să fac un om să mă ajute atunci când am nevoie disperată. Apelez la anumite șiretlicuri, însă fără să plănuiesc asta.

Nu-mi propun să plâng la comandă, însă atât de mult cred în durerea și în suferința mea încât lacrimile încep să curgă fără oprire. (Lacrimile m-au ajutat să scap odată de o amendă… repet, fără să plâng la comandă).

Sunt egoistă. Uneori, chiar diabolic de egoistă… Am impresia că problema mea e cea mai mare, cea mai gravă, cea mai serioasă. Și astfel mă interesează propriul interes.

Însă nu am avut niciodată intenția de a face rău cuiva. Și nu sunt falsă. Mi-e drag de cei dragi mie și îmi place să le meargă și lor bine.

Mă joc constant cu focul, știind că este foarte posibil să-mi ard ambele mâini. Dar e în joc pielea mea. Nu sunt perversă și știu că știți.

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

  • Joacă-te cu focul şi supune-l; la urma urmei, despre asta e o parte de viaţă, despre a experimenta trăiri, explozii spectaculoase, ştii tu, partea aia a scuzabilelor teribilisme, când suntem numai vibraţie,scânteie, încă nu ne-am carbonizat. Glumesc.
    Cine ţi-a spus că eşti aşa a văzut şi partea de ingenuu din tine, dar probabil că era într-o apatie mută. Iar, glumeam.

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

3 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

3 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago