Autor: Jerry Coyne

Titlu: Credință vs ştiinţă

Gen: Dezvoltare personală

Cum ajungi de la a fi un creştin convins să te declari agnostic?

Ei bine, nu ştiu cum s-a întâmplat, nici când a avut loc declicul. Ştiu doar că am fost botezată în religia creştin-ortodoxă, am fost crescută de o bunică creştină, am participat la slujbele bisericii din sat, am ţinut toată copilăria posturile cu sfinţenie deşi leşinam în fiecare Vinere Neagră din cauza anemiei și deshidratării. Apoi am început să caut răspunsuri la întrebări pe care nu se cuvenea să le am, iar intr-o bună zi mi-am acceptam mie însămi că nu cred, că joc un rol doar din obişnuită, doar pentru aprobarea societății.

Este aceasta o evoluţie, o involuţie sau doar ipocrizie?

Cum s-a întâmplat? Când s-a întâmplat şi de ce? Ce rol a avut educaţia în acest parcurs? Cum m-au influenţat cărţile pe care le-am citit, oamenii pe care i-am întâlnit? Cum mi-a influenţat ştiinţa religia?

Cu această întrebare în minte am început să citesc cartea lui Jerry Coyne, ”Credinţă vs știință”. Aflându-mă în căutarea răspunsurilor la întrebările de mai sus nici nu puteam spera la o carte cu un titlu mai sugestiv.

Despre autor

Jerry Allen Coyne este un biolog american, absolvent al Universităţii Harvard, profesor la Departamentul de Ecologie şi Evoluţie al Universităţii Chicago și specializat în genetică evolutivă. Este om de ştiinţă şi autor a numeroase lucrări menite să elucideze teoria evoluției.

Date fiind aceste date despre autor ne aşteptăm deja ca ştiinţa să fie favorizată în confruntarea care face subiectul acestui studiu, lucru foarte bine controlat de autor, mai ales în prima parte a lucrării.

Deşi nu îşi ascunde afinitatea pentru ştiinţă, Coyne păstrează o atitudine imparțială şi ne prezintă în mod obiectiv premisele concluziilor sale.

Despre lucrare

În prima parte a volumului, Coyne prezintă cei doi termeni ai demersului său, credinţa şi știința, precum şi incompatibilitatea dintre ei. Acesta abordează, de asemenea, conciliatorismul, analizând o parte dintre argumentele folosite de credincioşi, dar şi de oamenii de ştiinţă.

În a doua parte a volumului, autorul devine mai agresiv punând în discuţie impedimentele pe care le aduce religia evoluţiei, modul în care credincioşii denigrează ştiinţa pentru a-şi apăra propriile credinţe, dar şi subiecte sensibile precum homosexualitatea, sinuciderea asistată, controlul naşterilor etc.

Părerea mea despre volum

Am citit această carte în paralel cu câteva romane. Apelez la această strategie când abordez cărţi greoaie, iar ”Credinţa vs ştiinţă” este una dintre ele. Lucrarea abundă de termeni de specialitate şi neologisme, precum şi de teorii noi care necesită timp de asimilare.

Coyne scrie ordonat şi la subiect. Evită să se piardă în detalii, iar figurile de stil sunt aproape inexistente. Mi-au plăcut citatele din alţi autori, declaraţiile oamenilor de ştiinţă, dar şi ale credincioşilor, precum şi scurtele povestiri ce servesc drept exemple.

Am citit cele aproape 400 de pagini pe parcursul a aproape două luni şi recunosc că unele pasaje mi le-am notat pentru că am simţit nevoia să le recitesc.

Vă las mai jos câteva extrase din carte cu speranţa că vă vor trezi interesul.

“Ştiinţa nu poate dovedi că Dumnezeu nu există… Desigur că un ateu nu poate dovedi că nu există Dumnezeu, deoarece nu poţi dovedi o negaţie. De fapt ateul spune că: pe baza a tot ce văd în jurul meu nu cred”.

“Înţelegerea noastră asupra realităţii – adevărul ştiinţei – este întotdeauna provizorie şi nu putem respinge niciodată o zeitate cu certitudine absolută”.

“Pentru mulţi trecerea de la religie la necredinţă, de la credinţă la raţionalitate este o trezire. Deşi acea trezire poate aduce un sens de eliberare si de autodeterminare, este uneori catalizată de tragedie şi însoţită de regretul unei vieţi petrecute în slujba superstiţiei”.

“… am sentimentul că religia nu este doar incompatibilă cu ştiinţa, ci un baraj rutier pentru progresul ştiinţific şi nu propun o lume robotică guvernată de ştiinţă. Lumea pe care o doresc este una în care tăria convingerilor despre probleme realiste este proporţională cu dovezile. Este o lume în care este în regulă să fii rezervat în a emite judecăţi dacă nu cunoşti răspunsul, şi unde nu este considerat ofensator să te îndoieşti de afirmaţiile altora”.