Recenzie: „Ecoul iubirii” de Eliana Popa

Am început-o cu slabele așteptări pe care le am, în general, de la o carte de dragoste, din cauza faptului că genul nu este printre preferatele mele.

Titlu: Ecoul iubirii

Autor: Eliana Popa

Gen: Romance, dramă

Nu vreau să vă induc în eroare, dar asta nu este o carte de dragoste, ci un roman psihologic.

Ok, avem acolo o poveste de iubire, poate singura parte cu care nu am rezonat din cauza vârstei fragede a eroinei (nu mai știu cum era iubirea la 19 ani), însă situațiile din jurul celor doi protagoniști sunt consistente, descrise amplu, făcând ca numai 20% din carte să fie iubire ușor siropoasă, iar restul să fie emoție, suspans, introspecție, legături intense ale adulților de acum cu felul în care fiecare și-a pierdut părinții, nevoile lor de supracompensare cu rădăcini în lipsuri nedescoperite.

Faptul că autoarea a acordat timp și spațiu unor personaje secundare cum ar fi Răzvan, fratele personajului principal (Alex) și Ellei, cea mai buna prietenă a Ioanei (eroina) este un plus pentru mine care rezonez cu subiectul traumei și al violenței domestice, despre care consideram că nu se regăsește suficient în literatură, dar că ar trebui, dat fiind că nu toată lumea este înclinată către a se educa din nonficțiune.

Scriind, la rândul meu pe tema abuzului, după ce am citit cartea Elianei mi-am spus iată că nu trebuie să aștept să îmi apară următoarele cărți pentru asta. Eliana Popa atinge acest subiect și o face foarte bine.

În plus, întâmplările din jurul poveștii principale, sunt scrise foarte bine. Vă dau exemplele mele preferate, dar nu sunt singurele.

CARTEA POATE FI ACHIZIȚIONATĂ ONLINE DE AICI

Primul, o înmormântare tradițională. Nu mă așteptam ca scena unei înmormântări să ajungă să se numere printre preferatele mele. Nu pentru că mi-ar fi plăcut măcar vreuna dintre întâmplările de acolo, ci tocmai pentru senzația de dezgust pe care a reușit autoarea să o provoace prin intermediul unui personaj foarte ipocrit, din punctul meu de vedere simbol al prostiei întruchipate, Tanti Nuți, care când nu bocea la comandă ordona altora cum să “simtă”. Nu știu voi, dar eu apreciez mult atunci când un autor are capacitatea de a scoate din mine emoții negative.

Un alt exemplu de relatare conexă poveștii principale este trecutul fratelui lui Alex, a cărui dezvăluire a adus un mare plus cărții, chiar dacă nu era vital – fiindcă era vorba despre un personaj secundar. Și pentru că ador traumele în literatură, dar și pentru felul în care a știut ea să așeze în context atitudinea lui Răzvan, acest personaj ajunge să îmi fie mult mai drag decât Alex. De fapt, în loc de încheiere, o să mărturisesc că Alex și Ioana m-au impresionat mai puțin, fiind prea tineri pentru puterea mea de înțelegere, însă foarte bine construiți prin prisma traumelor care i-a făcut să pară destul de instabili și anxioși la o vârstă fragedă. Nu a lipsit nici suspansul, familia de interlopi din care face parte Alex condimentând romanul cu aspecte care îmi erau străine, dar care m-au captivat.

Pe Eliana o puteți găsi pe Facebook, Instagram și Goodreads.

Lectură plăcută!