Recenzie „Tăcerea mieilor” de Thomas Harris

Într-o lume în care sentimentele sunt mai puternice față de rațiune, există o categorie de oameni care reprezintă excepția de la regulă. Psihopații au reprezentat, de-a lungul timpului, un subiect de mare interes pentru psihologi.

Titlu: Tăcerea mieilor
Autor: Thomas Harris
Gen: Horror

Recenzie „Tăcerea mieilor” de Thomas Harris

Lipsa emoțiilor unui psihopat îl face și mai interesant. Cum funcționează mecanismul acestei persoane? Și cel mai important, cum s-a ajuns aici?

Ei bine, eu nu vă pot răspunde, și probabil că nici Hannibal Lecter nu o va face. Pentru că acesta este personajul principal din „Tăcerea mieilor”. De fapt, este protagonistul mai multor cărți, și anume al seriei ”Hannibal Lecter” (1975-2003) formată din 5 cărți, care dezvăluie universul unui tipar de psihopatism.

Povestea din „Tăcerea mieilor” se concentrează asupra lui Hannibal în relație cu Clarice, o studentă FBI. Din cauza unor multiple crime asupra câtorva femei, superiorul lui Clarice o trimite la Hannibal, care este încarcerat, să încerce să afle informații care ar putea fi de ajutor.

Cu timpul, Clarice formează o legătură specială cu acesta. Hannibal îi observă sinceritatea și perseverența-și, într-un fel, o admiră, fiind diferită. Însă indiciile lui în legătură cu suspectul crimelor sunt pline de ghicitori. Astfel Clarice își demonstrează istețimea, reușind, într-o carieră în care bărbații conduc, să-și arate adevărata putere.

Ce mesaj a vrut să transmită Thomas Harris

Cartea abundă de semnificații, de la motive psihologice, la traume care explică unele comportamente. Hannibal, fiind inițial medic psihiatru, este descoperit a fi canibal, iar psihopatia este justificarea acțiunilor sale. Cum psihopații sunt foarte inteligenți, Hannibal poate anticipa mișcările lui Buffalo Bill, cel care ucide femei pentru pielea lor.

Iar când vorbim de traume din cauza cărora personajele s-au schimbat, îi avem în prim-plan pe Buffalo și Clarice. Primul, fiind victima unor abuzuri premature, își găsește identitatea în corpurile fragile ale femeilor care prezintă un arhetip special. De asemenea, titlul face referire la trauma lui Clarice, legată de visul țipetelor mieilor, care nu vor înceta. Acest țipăt reprezintă disperarea lui Clarice în găsirea unui scop, a unei identități demne. Clarice este ființa pură din această carte. Motiv pentru care ea poate rezolva misterul crimelor.

Încă un element semnificativ al cărții este molia cap-de-mort, care reprezintă schimbarea, în jurul cărora sunt construite personajele.

În concluzie, „Tăcerea mieilor”, fiind doar una dintre cele cinci opere, trebuie completată, pentru ca întreaga poveste să fie înțeleasă pe deplin. Cred că această carte reușește să creeze o anumită frică în mintea cititorului, căci cea mai mare problemă ține de psihic. Iar cartea ne arată că cel mai mare dușman al nostru suntem noi, și nimeni altcineva.