Recenzie „Tatăl celuilalt copil” de Parinoush Saniee

Vă propun o carte care e mai mult decât un roman. „Tatăl celuilalt copil” poate foarte simplu deveni un manual de parenting pentru cei care au copii dar şi o speţă de studiat pentru cei care nu au (încă).

Titlu: Tatăl celuilalt copil
Autor: Parinoush Saniee
Gen: Beletristică

Recenzie „Tatăl celuilalt copil” de Parinoush Saniee

După ce am fost de-a dreptul impresionată de romanul „Cel care mă aşteaptă” al autoarei Parinoush Saniee, căutarea altor cărţi ale ei a venit natural. Din păcate singura pe care am putut-o găsi în librăriile noaste a fost „Tatăl celuilalt copil”.

Romanul te prinde încă de la primele pagini fiind o lectură uşoară şi captivantă pe care o vei citi pe nerăsuflate. Eu de exemplu am început cartea în aeroport şi pe parcursul cursei de trei ore Bucureşti – Barcelona am şi terminat-o.

Romanul are structură ciclică debutând şi încheindu-se cu aceeaşi scenă ceea ce mie cel puţin mi se pare de-a dreptul genial.

În introducerea poveştii Shahab, protagonistul romanului, este întrebat cine este bărbatul care îi e alături în una dintre fotografiile din copilărie întrebare la care va putea formula un răspuns abia la sfârşitul volumului.

Povestea romanului „Tatăl celuilalt copil”

Romanul urmăreşte copilăria şi adolescenţa lui Shahab, fiul mijlociu al unei familii din clasa de mijloc din Iran.

Pentru faptul că Shahab refuză să vorbească acesta devine motiv de ruşine pentru tatăl şi fratele său mai mare dar şi stres şi frustrare pentru mama sa. Astfel, considerat înapoiat şi marginalizat de către întreaga familie Shahab îşi creează propria lume petrecându-și majoritatea timpului cu prietenii săi imaginari Babi şi Asi.

Autoarea excelează în a ne transpune în universul din mintea acestui copil prezentându-ne detaliat modul în care acesta înţelege lumea din jur, explicând acţiunile lui şi motivele care stau la baza acestora. Înţelegem astfel cât de mult îşi iubeşte Shahab mama şi de ce se simte trădat de aceasta dar mai ales înţelegem resentimentele faţă de tatăl său.

Deşi, cu ajutorul bunicii, Shahab reuşeşte să comunice fără probleme, să se integreze la şcoală şi chiar să devină premiant, acesta nu este capabil să depăşească traumele copilăriei.

Prima şi ultima pagină a romanului îl ilustrează pe Shahab la aniversarea de 20 de ani în faţa unei fotografii de familie nefiind capabil să îl recunoască pe Naser drept tatăl său.
Deşi timpul a trecut iar Naser a depăşit sentimentele de ruşine şi dezamăgire pe care i le trezea copilul mijlociu, pentru Shahab acesta continuă să rămână doar „tatăl lui Arash”.

Mesajul transmis de autoarea Parinoush Saniee

Parinoush Saniee prezintă o poveste realistă care se regăseşte cu siguranţă în multe familii. Tendinţa părinţilor de a face comparaţii între copii e o problemă actuală ce afectează psihicul vulnerabil al celor mici.

Acţiunile care părinţilor li se par justificate pot fi percepute ca fiind nedrepte şi discriminatorii de către copii cauzându-le acestora traume greu de depăşit.