Recenzie „Unsprezece minute” de Paulo Coelho

Înainte de a mă judeca și a da cu pisici în mine, Coelho nu e chiar atât de siropos, până la urmă, cartea sa celebră „Alchimistul” este una dintre cele mai vândute cărți din istorie, dar este cunoscut și pentru „Veronika decide să moară”, care a avut norocul unei ecranizări destul de bune, „Unsprezece minute”, „Adulter” și mai nou, ”Hippie” pe care am văzut-o peste tot într-o perioadă de timp.

Titlu: Unsprezece minute
Autor: Paulo Coelho
Gen: Beletristică

Recenzie „Unsprezece minute” de Paulo Coelho

Ca să trec în revistă o scurtă părere, am răsfoit căteva cărți de-ale lui, în urma cărora nu am rămas cu mai nimic, nu aveau un impact puternic asupra mea, pentru că nu rezonau cu poveștile mele de viață. Și totuși, probabil vă veți întreba de ce am ales această carte, înseamnă că a rezonat cu experiențele mele? Ei bine…nu am fost vreodată în Elveția, dar asta e o poveste pentru altă dată.

„Unsprezece minute” este povestea Mariei, care, având o viață anostă în locul în care s-a născut, ajunge, prin diverse evenimente, în Elveția, unde lucrează ca și prostituată într-un local unde totul este organizat, sigur, și cu bun-simț, așa cum sunt și elvețienii. Maria pleacă și din motiv că nu-și găsește dragostea adevărată acolo unde trăiește, deși fusese îndrăgostită în copilărie, nu a avut niciodată curajul de a-și expune sentimentele în mod sincer, mințindu-se de-a lungul anilor că există un prinț de cal alb și pentru ea.

Povestea este destul de complicată, însă transmite un fel de spiritualitate pe care doar Coelho putea să o transpună în scris. După ce Maria se stabilește în Elveția și trece puțin timp în care se acomodează cu locul de muncă, începe să facă vizite constante la bibliotecă, de unde plănuia să învețe tot ce avea nevoie pentru a-și face o fermă de succes când se va întoarce acasă.

Povestea romanului „Unsprezece minute”, scris de Paulo Coelho

Desigur, are și alte domenii de interes, având intenția să poată discuta cu clienții săi. OH, nu vă așteptați la asta, nu? Ce-i drept, mulți dintre clienții Mariei nu doreau decât pe cineva cu care să discute liber, să-și poată confesa frustrările și supărările zilnice în fața unei persoane care nu-i va judeca. Și astfel a devenit Maria un ”psiholog” pentru care bărbații plăteau doar pentru o oră de discutat.

În final, Maria își găsește dragostea, dar învață că nu este deloc așa cum și-a imaginat…„Dragostea este un lucru cumplit pentru care trebuie să suferi.”, scria Maria în jurnalul ei, în timp ce-l cunoscuse pe Ralph, cel care a învățat-o să fie liberă, să se bucure de adevăratele frumuseți ale vieții, și… să iubească. Ralph, un alt personaj abstract, pentru care doar arta contează, mi-a provocat o oarecare curiozitate în legătură cu personalitatea sa, însă uneori, este mult prea profund, iar viața este, de cele mai multe ori, simplă și anostă.

Cartea este destul de tristă în sine, deoarece, dacă vei intra în pielea personajului, vei simți singurătatea Mariei, de unde îți poți da seama cât de frustrant este să fii singur, să nu ai o singură persoană care să-ți înțeleagă sensul și…ce ești cu adevărat.

Deși poate fi puțin clișeică în unele momente, recomand această carte pentru toate momentele în care aveți nevoie de curaj, nu sunteți singuri, iar solitudinea nu este întotdeauna un lucru rău, însă suntem oameni, și avem nevoie de oameni, la rândul nostru.