relatia la inceput
Tot mai multe relaţii încep ca în poveşti. Fiori, emoţii puternice, inima ce stă parcă să-şi facă loc afară, corpul nu-ţi mai aparţine, nu-ţi mai poţi controla mişcările, vorbeşti singur, zâmbeşti de nebun pe stradă şi numeri secundele rămase până la o nouă întâlnire. Ce poate fi mai frumos? Toţi ne dorim să trăim astfel de momente, dar e important cum le gestionăm. Aici e cheia.
Stiu, e atât de uşor când vezi lucrurile din afară şi infinit mai greu atunci când tu eşti subiectul. Recunosc, nici mie nu-mi iese, sunt ultima care ar trebui să vorbească sau să dea sfaturi. Dar tocmai pentru că am greşit şi tot nu mă învăţ minte, am început să mă documentez. Poate într-o zi o să şi aplic.
Cu toţii tânjim după dragostea eternă şi ne dorim ca momentele de început să ţină o veşnicie. E vorba despre relaţiile care încep frumos, care promit mult şi multe, dar care se sting, poate, mai repede decât ai fi citit în cel mai prost scenariu. În majoritatea cazurilor când discutăm despre astfel de poveşti, primele întâlniri decurg minunat şi îţi dau senzaţia că îţi cunoşti partenerul de o viaţă, nu de doar câteva zile. Aici începe deruta. Aşadar, în euforia primelor întâlniri ignorăm cu desăvârşire existenţa unei laturi negative a persoanei de alături. Nu este nici pe departe dragoste.
Sărim peste etape, ne grăbim, suntem în goana după atenţie, după iubire, după fericire, dar uităm să dăm timp poveştilor. Să ne cunoaştem, să ne privim, să ne închipuim, să visăm, să croşetăm întâlnirile, iar pe altele să le stabilim cu emoţie şi mâini tremurande. Câţi dintre noi nu am trecut, cel puţin o dată printr-un început de poveste, momente unice în care am jurat ca ea/el este ce trebuie şi, în mai puţin de o lună eram déjà colegi de apartament? Frumos, interesant, ne asumăm, ricăm, ce se poate întâmpla rău. Ei bine, totul poate deveni rău, urât, sufocant, străin, sec. De ce? Tocmai pentru că am sărit etapele relaţiei.
După o vreme, noul dispare, iar aici intervine adevăratul test al relaţiei: cât de bine puteţi menţine viu interesul şi cât de mult investiţi în noua relaţie. Daţi-vă timp, o zi pe săptămână doar pentru voi doi. Nu lăsaţi problemele şi neîmplinirile să vă afecteze relaţia. Nu vă faceţi planuri de viitor, evitaţi pe cât posibil, ieşiţi, comunicaţi, nu lăsaţi totul la voia întâmplării, pentru că altfel, vă veţi trezi într-o zi că trăiţi în casă cu un străin.
Nu e o regulă generală, dar e tot mai des întâlnită. Relaţii care se destramă într-un timp foarte scurt, fără a exista motive reale sau importante. N-am înteles încă mecanismul, dar încă mă documentez.
Autor: Ștefania
La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…
Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…
Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…
La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…
Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…
Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…