Respectul de sine

Am avut momente in viata cand am fost foarte dezamagita si total nemultumita de mine. Insa am invatat sa ma respect. Am avut, evident, probleme emotionale si de comportament in diverse situatii, cand oamenii din jurul meu mi-au tradat increderea, mi-au aratat dragoste desi era la mijloc un interes, m-au batjocorit pe la spate. Dar toate acestea s-au intamplat pentru ca eu le-am permis sa intre in viata mea.

Am inteles ca viata e mai dura decat credeam eu in adolescenta mea naiva. Am invatat ca stilul si sex-appeal-ul, ori te nasti cu ele, ori le capeti in timp.  Frumusetea exterioara e atat de trecatoare, incat tot ce mi-a ramas e sa am grija de sufletul meu. Desigur, imaginea si dragostea fata de propria persoana e foarte importanta.

Mi-am dat seama ca, dupa o noapte pierduta in club, am nevoie de o saptamana de recuperare. In fond, e vorba de fix ceeea ce-mi doresti si respectul fata de mine insami. A durat ceva timp sa inteleg toate aceste lucruri. In curand voi implini 27 de ani, dar nu-mi bat capul cu regrete. A durat atat cat a fost nevoie. Probabil ca vor mai dura ceva ani pana am sa ma respect cu adevarat.

Am citit intr-o carte ca, odata cu inaintarea in varsta, pierdem 30% din neuroni, insa, asa cum multi dintre noi observam, e total neadevarat. Din contra, odata cu trecerea anilor, avansam in gandire si judecam lucrurile mai matur.

“Respectul de sine nu poate fi vanat. Nu poate fi cumparat. Nu poate fi fabricat din relatiile noastre cu cei din jur. Respectul de sine vine cand suntem singuri, in momentele liniste, in locurile ferite de agitatie, cand ne dam seama ca, stiind diferenta dintre bine si rau, am facut binele, ca, recunoscand frumusetea, i-am oferit admiratia noastra; cunoscand adevarul, l-am rostit.“ (Whitney Griswold)