Lifestyle

Taci un pic, lasă-mă să vorbesc! Mi-am anunțat rândul!

De obicei, astea sunt cuvinte pe care le auzi din gura bărbaților, pentru că da, noi, femeile, chiar vorbim mult. Chiar și atunci când nu avem nimic de spus, chiar și atunci când nu folosim cuvintele. Există și comunicarea nonverbală, da. E ok, toată lumea s-a obișnuit, și noi și voi, daaar, ce uităm noi, noi, femeile, este că pierdem momente, idei și confesiuni importante. Pe principiul, aveți și voi câteva momente în care ați vrea să spuneți ceva, umila voastră părere, dar brusc, ne-am amintit că trebuie să adăugăm ceva și e mai important asta.

Da, astea suntem noi, noi femeile. Dar, cum îmi place mie să spun, ca să mai îndulcesc puțin structura, „face parte din farmecul nostru”. Știu, exagerez puțin. Revenind, sunt momente în care până și eu vă compătimesc, dragilor, pentru că ne suportați crizele, nemulțumirile, problemele reale, dar și cele create, însă, îndeosebi, logoreea, chiar și atunci când nu avem nimic de spus. Am trăit multe situații în viața privată, profesională și socială, atât eu, cât și terțe persoane, în care noi, dragele, am reușit performanța de a pierde informații importante sau momente, mai ales pentru simplul motiv că am ales monologul, iar el, săracu’, și-a înghițit cuvintele cu tot cu aer.

Și vine și spune: „Acum, pot să spun și eu ceva?” Primește un răspuns afirmativ, sec, din cap, fără voce, însă, în secunda imediat următoare, ea își amintește că mai vrea să puncteze ceva. Oh, Doamne! Realy?? Nu mai bine îmi trimiți tu un e-mail, că prezența mea oricum nu contează, pare-se. Ah, nu, cum așa, adică mă ignori? Și tot așa…
Da, suntem de speriat, eu și câteva zeci de prietene de-ale mele. Acum, nah, nu trebuie să vă împăunați, le aveți și voi pe ale voastre. O să vorbim și despre asta, dar, până atunci, ca o concluzie scurtă: „Ne potrivim ca o mănușă, fiecare cu nebunia lui, cu excesele și cu slăbiciunile lui, mai mari sau mai mici, ascunse sau evidente”.

În general e bine să asculți mai mult decât să vorbești. Și, dacă mai respecți și regula care spune să fii cel mai prost din grupul tău de prieteni, atunci sunt mari șanse să asimilezi niște informații chiar utile, doar ascultându-i și pe ceilalți.

Ștefania

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți: Ediția a X-a merge la Castelul Maria din Hunedoara

Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…

3 săptămâni ago

BOOK CLUB în București, Brașov, Constanța, Iași, Sibiu: Copilul de la Auschwitz

Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…

o lună ago

25 ianuarie 2025: Clubul de carte din Constanța cu romanul Copilul de la Auschwitz

La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…

o lună ago

Club de lectură în Brașov: Copilul de la Auschwitz, de Lily Graham

În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…

o lună ago

BOOK CLUB 2025: Copilul de la Auschwitz

Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…

o lună ago

Book Club iCarte, iParte: O întâlnire specială pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Luna ianuarie  vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…

2 luni ago