Descopera

Testul de luni | 10 întrebări. Avem și 10 răspunsuri corecte?

Există un farmec al clarității, al certitudinii când fac aceste teste. Dacă în articolele pe care le scriu se mai întâmplă ca oamenii să aducă argumente că ceva am explicat greșit, în testele de cultură generală prea puțin. O singură dată s-a întâmplat, la testul de AICI, în care am pus o întrebare despre Unirea Țării Românești cu Moldova, când nu m-am făcut înțeleasă (am explicat, într-o postare pe Facebook, ce și cum, dar mi-am luat-o, pentru că eu știam una și bună, iar oamenii au venit și mi-au dat cu argumentele în cap – deși aveam și eu dreptate, într-un mic procent, dar nu îmi plac prea mult polemicile, cu atât mai mult cu cât eu nu am ani de studiu în spate, prin urmare nu știu să ofer explicații științifice).

PS: Intrați și pe testul de săptămâna trecută – AICI.

 

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

  • Medaliile oferite la campionate mondiale si olimpice erau singurele curate, fara aliaje . Probabil, asa sa fi fost odata ?

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

2 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

2 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago