Top autori

Top 10 cei mai apreciați scriitori din istorie

Preferințele în scriitori sunt atât de subiective și personale, încât un top care i-ar clasa ar putea părea puțin ciudat, însă s-a încercat o oarecare ierarhizare a lor, prin vot (măcar acolo să votăm cu plăcere) încercându-se o abordare cât mai obiectivă

Top 10 cei mai apreciați scriitori din istorie

Prin urmare, acesta este topul mult așteptat încă din titlu. Singurii doi autori ruși prezenți în acest top ocupă chiar primele două locuri. Ierarhia a fost realizată de ranker.com, pe baza voturilor primite de la cititorii din întreaga lume.

10. Victor Hugo (nu parfumul)

Ecranizările scriitorului francez sunt foarte cunoscute, după ”Mizerabilii”(un clasic de altfel) și ”Cocoșatul de la Notre-Dame”.

9. Mark Twain

Îndreptându-se spre satiră și umor, Twain reprezintă și el copilărie, prin ”Aventurile lui Tom Sawyer” pe care toți o avem în bibliotecă, dar și ”Aventurile lui Huckleberry Finn”.

8. Edgar Allan Poe

Edgar Allan Poe se regaseste pe aceasta lista selecta

Scriitorul a fost activ în mai multe departamente, pe lână proză, acesta a scris și poezie, cum ar fi ”Corbul”, ocupându-se, de asemenea, și de cele mai bune traduceri ale lui Baudelaire.

7. George Orwell

Preferatul meu, l-am votat de vreo 20 de ori, pentru că sunt o susținătoare mai ceva decât ultrașii, Orwell și lucrarea sa ”1948” este acum un clasic, împreună cu „Ferma animalelor”.

6. J. R. R. Tolkein

Un autor contemporan, ale cărei scrieri au produs cele mai apreciate ecranizări din istorie, reprezentând acum pentru mulți, copilăria, prin ”Lordul Inelelor” și ”Hobbit-ul”.

5. Homer

Un scriitor al antichității, Homer a lăsat omenirii, pe lângă scrierile sale ”Iliada” și ”Odiseea” cultura și baza Renașterii, fiind însuși istorie prin existența sa.

4. Charles Dickens

Scriitorul englez este o emblemă al secolului al XIX-lea, prin cunoscutele opere ”Aventurile lui Oliver Twist” și ”Marile Speranțe”.

3. William Shakespeare

Autorul piesei la nivel mondial, povestea tragică de iubire cunoscută de toată lumea, ”Romeo și Julieta” este moștenirea lui Shakespeare lăsată lumii, reprezentând supremația și tristețea dragostei. De asemenea, cunoscutul ”Hamlet” cu celebra replică ”A fi sau a nu fi? Aceasta este întrebarea.

2. Lev Tolstoi

Pe al doilea loc, încă un geniu al literaturii ruse, o fire relativ romantică față de Dostoievski, acesta s-a făcut remarcat prin celebra ”Anna Karenina”, dar și ”Război și pace”.

1. Feodor Dostoievski

Feodor Dostoievski, cel mai apreciat autor din istoria literaturii

Uimitor sau nu, se pare că literatura rusă este cea mai apreciată, deoarece scriitorul rus a adus în prim-plan omul și felul său de a fi prin comportamentul fățarnic, poate chiar prea egoist. Cea mai apreciată lucrare a sa este ”Crimă și pedeapsă”.

Lavinia Bușe

În momentul în care mi s-a aprins luminiţa spre lectură, nu exista nimic altceva decât lumea în care m-am transpus. De aceea poate sunt cu capul în nori, sau undeva sub pământ, dar întotdeauna mă voi surprinde prinsă într-o lume pe care nu o am aici. Însă prefer pisicile.

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

2 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

2 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago