Top autori

Top 10 scriitori alcoolici. Ce au lăsat în urmă

De câte ori n-am auzit pe cineva spunând că o carte bună merge cu un vin bun? Ceea ce este posibil, însă unii duc această simplă plăcere la extrem. Cum ar fi mulți dintre scriitorii consacrați al secolului XX (și nu numai). Să nu uităm că alcoolul nu este recomandat minorilor, așa că ei pot citi alături de un pahar de cafea.

Top 10 scriitori alcoolici

Cum inspirația te găsește în cele mai inoportune momente, așa și scriitorii noștri au fost surprinși de sentimentele care, de multe ori, erau copleșitoare. Iar suferința și alcoolul merg mână în mână. Așa că…

10. Dylan Marlais Thomas (1914-1953)

Care spunea ”Un alcoolic este o persoană pe care nu o placi, care bea la fel de mult ca tine.” Acesta a murit din cauza consumului excesiv de alcool, ignorând sfaturile medicilor în legătură cu cantitățile îngrijorătoare de alcool care nu ar trebui degustate. Este cunoscut ca și poet, în special pentru poezia ”Do not go gentle into that good night.”

9. Dorothy Parker (1893-1967)

Talentată pentru modul ei de a scrie, având cele mai istețe satire asupra urbanismului secolului XX, aceasta și-a dezvoltat relația cu alcoolul în urma unor mariaje eșuate, a depresiei, și a subaprecierii sale.(” Talentata doamnă şi-a facut mai mereu vreme/Să stea deoparte de toc şi cărţi, recenzii –/Şi să petreacă-n iubiri subţiri, frivole scheme/(Sunt pricepuţi la aşa ceva francezii)” (poezia ”George Sand”)

8. Edgar Allan Poe (1809-1849)

Deși moartea sa stă sub semnul întrebării, Poe era dependent de alcool și droguri. El reprezintă bazele misterului, Auguste Dupin fiind detectivul creat de acesta, din care mulți alți scriitori de mistere s-au inspirat de-a lungul timpului.

7. Truman Capote (1924-1984)

Cunoscut pentru ”Breakfast cu Tiffany”, acesta avea probleme cu alcoolul de când a început să scrie, încercând, de-a lungul timpului, să scape, însă nu a reușit. ”Beau”, spunea el, ”pentru că este singurul moment când pot suporta”.

6. Jack Kerouac (1922-1968)

Moartea sa a fost cauzată de o ciroză, apărută în urma unei continue adicții pentru alcool. Una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale este ”Pe drum”.

5. William Faulkner (1897-1962)

Cu un Premiu Nobel pentru literatură, Faulkner era probabil singurul care considera alcoolul o piedică pentru scris, însă, pentru a suporta stresul de zi cu zi, acesta își alina durerile într-o sticlă de alcool. Printre scrierile sale se numără ”Trandafir pentru Emilia” și ”Pe patul de moarte”.

4. Charles Bukowski (1920-1994)

Charles Bukowski a iubit alcoolul la fel de mult ca poeziile

Cu toții îl știm. Recunoscut, pe lângă scrierile sale, pentru obsesia sa pentru alcool de la 13 ani, aceasta a fost, cel mai probabil, un mecanism împotriva traumelor din copilărie. Este cunoscut pentru poemele sale profunde.

3. F. Scott Fitzgerald (1896-1940)

Din cauza excesului de alcool de-a lungul a cel puțin 10 de ani, acesta a murit în urma unui atac de cord. A lăsat în urmă o capodoperă literară, și anume ”Marele Gatsby”.

2. James Joyce (1882-1941)

Cunoscut pentru ”Ulise”, unul dintre cei mai influenți scriitori ai istoriei, avea o pasiune pentru alcool și lupte în baruri (câteodată, poate din cauza faptului că locuia în Dublin).

1. Ernest Hemingway (1899-1961)

Probabil cel mai cunoscut pentru problemele sale cu alcoolul, acesta s-a luptat cu problemele de sănătate cauzate de aceste excese, în urma cărora s-a sinucis, după ce ieșise din clinica de recuperare. Capodopera sa celebră este ”Bătrânul și marea”.

Lavinia Bușe

În momentul în care mi s-a aprins luminiţa spre lectură, nu exista nimic altceva decât lumea în care m-am transpus. De aceea poate sunt cu capul în nori, sau undeva sub pământ, dar întotdeauna mă voi surprinde prinsă într-o lume pe care nu o am aici. Însă prefer pisicile.

Recent Posts

BOOK CLUB: Marea liniștii, de Emily St. John Mandel

Clubul de lectură al lunii aprilie aduce un scriitor contemporan străin, de această dată prin…

o zi ago

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

5 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

o săptămână ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

3 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

3 săptămâni ago

Book Club Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Într-o atmosferă plină de pasiune literară și gusturi dulci, cluburile noastre de lectură din București…

3 săptămâni ago