Manichiura

Tot ce trebuie să știi despre unghiile false

Îmi asum riscul de a fi criticată de foarte multe dintre voi prin a susține că unghiile false, pe care le poartă foarte multe reprezentante ale sexului frumos și pe care dau o grămadă de bani, sunt foarte urâte și fac mult rău.

Este un subiect controversat, însă eu îmi permit să rămân la părerea mea conform căreia unghiile acelea false, sau cum s-or numi ele, făcute din gel sau alte chimicale, sunt foarte neigienice și foarte urâte, indiferent că au costat o avere. Dacă întrebați un bărbat veți vedea că nu preferă o femeie cu astfel de unghii care nu fac parte din ea și care sunt doar de umplutură, ci preferă ca femeia să fie cât mai naturală, cât mai îngrijită. Pe lângă aspectul estetic, ele sunt și foarte dăunătoare pentru unghiile tale naturale. Oricum și unghiile tale dacă sunt crescute și sunt purtate lungi sunt sediul unor bacterii în număr foarte mare, pentru că, în general unghiile sunt purtătoare de multe bacterii, dar cele false? Pot afirma că eu, personal, am o reală fobie de a mânca alături de cineva cu o astfel de manichiură din motive ce țin de igienă.

De ce sunt urâte?

Ei bine, sunt urâte pentru că se văd foarte nenatural, pentru că sunt umflate, se ridică deasupra nivelului cuticulelor, pentru că atunci când cresc, câtuși de puțin, ar trebui schimbate, însă care ar mai fi farmecul unor unghii false? Tot ceea ce este fals, și care nu arată ca ceva natural, care face parte din tine, nu este ce trebuie, iar aceste unghii false nu sunt create pentru a semăna cât mai bine cu unghiile naturale, ci să se vadă că sunt aplicate, că au costat bani.

Nu-ți distruge unghiile naturale purtând unghii false

Dragă doamnă sau domnișoară, dacă vrei să arăți că investești în tine, investește cu adevărat: lasă-ți unghiile tale să crească, mergi săptămânal la salon, dacă sunt fragile, ia tratament. Întâi sănătatea și apoi frumusețea. Nu-ți ascunde unghiile fragile și cu aspect deteriorat sub unele de plastic, pentru că le vei distruge și mai tare. Keratina este principala proteină din care sunt alcătuite unghiile, de aceea trebuie să ai o dietă bogată în proteine de tot felul, dar și vitaminele sunt foarte importante. Tocmai din acest motiv trebuie să ai grijă să nu distrugi ceea ce ai de la mama natură prin acele substanțe care atacă structura unghiei.

De culori nici nu mai vorbesc

Cu toatele avem în lista de prieteni pe Facebook acea fată care se pricepe la unghii false, oferă servicii în sufragerie și postează o grămadă de poze cu unghii colorate și modele cu sclipici. Se știe că aceste tipuri de combinații de culori sunt foarte greu de purtat mai ales pe unghii, și sunt considerate de prost gust, pentru că astfel de mixuri pot fi purtate doar la o singură ținută, într-un anumit context, și nu zilnic. Dacă nu sunt făcute de cineva care se pricepe la design și are o școală în acest sens este greu să se nimerească ceva reușit pentru un eveniment important. Pentru a nu greși niciodată, culorile pe care le poți purta pe unghii o săptămână sau cât vrei tu de mult, fără modele aplicate, cu tot felul de ținute, sunt roșu, negru și nude

Angelina

Recent Posts

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

2 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

4 zile ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

2 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

2 săptămâni ago

Book Club Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Într-o atmosferă plină de pasiune literară și gusturi dulci, cluburile noastre de lectură din București…

3 săptămâni ago

Tabăra de Lectură de la Transylvanian Inn (Bran)

Încă o Tabără de Lectură specială am avut în Luna Îndrăgostiților, în inima munților, la…

3 săptămâni ago