Calatorii

TreeHouse la 2 ore de București: Cuibul de LA SAT

Într-o lume modernă dominată de agitație și tehnologie, Cuibul de La Sat din comuna Bertea oferă o evadare autentică în inima tradițiilor românești.

Situat la doar două ore de București, acest loc unic este mai mult decât o simplă destinație de vacanță; este o experiență profundă, ce te conectează cu viața simplă și autentică a satului românesc.

Locație: La Sat Bertea, comuna Bertea, sat Bertea, județ Prahova

Cuibul de La Sat
Cuibul de La Sat din Comuna Bertea: Oază de tradiție și autenticitate rurală

Cuibul de La Sat face parte dintr-un mini-complex de patru căsuțe tradiționale, fiecare cu personalitatea și povestea sa unică: Mândră Ioană, Radu Dragu, Blândă Mărie și Cuibul de La Sat. Aceste denumiri evocative reflectă nu doar esența tradițiilor locale, ci și legătura strânsă dintre natură, istorie și oamenii locului. Fiecare căsuță este o bijuterie a arhitecturii rurale, păstrând elementele autentice ale construcțiilor tradiționale românești, dar adaptate confortului modern. În plus, fiecare nume este bucățică din numele și sufletul proprietarilor.

Cuibul de La sat este a patra casă de pe proprietate, aceasta fiind construită în copac, și se ajunge urcând scările ce pornesc din parcare, apoi drumul ce duce spre pădurea din spatele casei Blândă Mărie.

Căsuța din Copac: O experiență de neuitat

Poate cea mai fascinantă dintre ele este Cuibul de La Sat, o căsuță din copac care oferă o priveliște spectaculoasă asupra peisajului înconjurător. Într-o atmosferă de basm, turiștii pot experimenta viața de la înălțime, într-un mediu natural și relaxant. Fiecare detaliu este atent ales pentru a reflecta tradiția și pentru a oferi o experiență unică, de la mobilierul rustic, realizat manual, până la decorațiunile care amintesc de obiceiurile străvechi. Are o singură cameră, dar suficient de spațioasă pentru a te bucura câteva zile, dacă nu chiar o săptămână-două; e foarte plăcut să lucrezi din acest loc, așa că aș muta deseori aici Work From Home:).

REZERVĂ AICI CUIBUL DE LA SAT

O mică istorie a satului Bertea

Satul Bertea a fost înființat de un căpitan din oastea lui Mihai Viteazul, Berteluș. Mihai Viteazul a trecut spre Ardeal prin Bertea și undeva la Lutu Roșu este o piatră unde a înfierat, se spune, trecerea oștirii. Oamenii din sat au fost întotdeauna țărani liberi, moșneni și nu au fost colectivizați astfel încât fiecare și-a păstrat bucata lui de livadă pe dealuri.

Activități și Drumeții în Satul Bertea

Bertea este un loc ideal pentru cei care doresc să se deconecteze de la agitația orașului și să se reconecteze cu natura. Satul și împrejurimile sale oferă numeroase oportunități de drumeții, prin păduri dese, dealuri și pe lângă râuri cristaline. În timpul acestor plimbări, vizitatorii pot descoperi flora și fauna locală, pot vizita gospodăriile tradiționale și pot interacționa cu localnicii, care sunt mereu bucuroși să împărtășească povești și să ofere sfaturi despre locurile cele mai frumoase de vizitat.

  • Vârful Măciucă: este muntele înalt care se observă în partea din dreaptă când stăm pe prispa casei
  • Lutu Roșu: un sat izolat, unde se poate merge cu bicicleta
  • Casa Etnografică Bertea: chiar în centrul comunei, cu un stil arhitectural muntenesc, puteți intra fără grijă în curtea casei
  • În Bertea mai găsiți Atelier de creație cu lână netoarsă, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

De asemenea, tot la partea de vizite, puteți merge și la Castelul Iulia Hașdeu din Câmpina. În zonă (de mers cu mașina) mai aveți Cascada Schinda, Cheile Doftanei, Muzeul „Casa Domnească” Brebu și altele.

Bucătărie locală

O vizită la Cuibul de La Sat nu ar fi completă fără a gusta din deliciile culinare preparate de localnici. Mâncărurile sunt gătite cu ingrediente proaspete, adesea culese direct din grădinile proprii, și respectă rețetele tradiționale transmise din generație în generație. Fie că este vorba de plăcinte aburinde, sarmale, ciorbe bogate sau deserturi dulci, fiecare masă este o călătorie în timp, în vremurile când mâncarea era simplă, dar plină de gust și savoare.

O experiență autentică, de neuitat

Cuibul de La Sat din comuna Bertea nu este doar un loc unde te poți caza; este o poartă către o lume unde timpul parcă s-a oprit în loc. Este o invitație de a redescoperi frumusețea vieții simple, în armonie cu natura și tradițiile. La doar două ore de agitația Bucureștiului, acest colț de rai oferă liniște, autenticitate și o experiență rurală de neuitat, care te va face să te întorci iar și iar. Eu am revenit aici pentru a doua oară și oricând aș spune DA acestui locșor în care Andreea, Petro, Ioana și Radu au pus suflet, construind fiecare căsuță cu materiale (lemn, piatră, țiglă) și meșteri din zonă.

VEZI AICI CASA MÂNDRĂ IOANĂ

VEZI AICI CASA RADU DRAGU

VEZI AICI CASA BLÂNDĂ MĂRIE

Care e cea mai frumoasă dintre toate?

Personal, nu știu dacă pot alege vreuna dintre ele ca fiind cea mai cea. Am mers în toate, iar de dormit, până în prezent, am dormit în Mândră Ioană și în Cuibul din copac. Data viitoare mi-ar plăcea foarte mult să stau în Blândă Mărie. Depinde câte persoane mergem. Căsuța din copac, spre exemplu, mi se pare ideală pentru o persoană singură, respectiv pentru un cuplu sau pentru două prietene/doi prieteni. Orice ați alege, sunt convinsă că vă veți simți ca acasă, dacă nu chiar și mai bine, având în vedere faptul că avem casele în orașe unde poluarea este atât de aproape de noi:).

Casa Mândră Ioană
Casa Blândă Mărie
Casa Radu Dragu
Căsuța din copac

Spumant DrinkStory
Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Atelier de Scriere Creativă: Din Tabăra de Lectură

STICLUȚA Mă găsesc privind spre valurile care se sparg și mă surprind pierdut în gânduri,…

2 zile ago

Atelier de scriere creativă: Concurs cu premii în București

Ce planuri ai vineri seară, pe 8 noiembrie? Vin cu o invitație către tine, să…

3 zile ago

BOOK CLUB cu Editura TREI: Lista, de Yomy Adegoke (București, Brașov, Constanța)

Te invităm să ni te alături la următorul nostru club de lectură, dedicat romanului "Lista", de…

6 zile ago

Premiul Nobel pentru Literatură 2024: Han Kang, prima laureată din țara asiatică

Premiul Nobel pentru Literatură din 2024 a fost câștigat de scriitoarea sud-coreeană Han Kang. Este…

o săptămână ago

Club de lectură: Cofetăria cu miracole, cu Silvia Tarrago

În luna septembrie a avut loc un al doilea club de lectură, de această dată…

o săptămână ago

Club de lectură: Englezul din Gara de Nord, cu Tatiana Niculescu

Încă un club unde pasionații de lectură din București, Constanța și Brașov s-au reunit pentru…

o săptămână ago