Scriitori romani

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru restrâns ce a avut ca punct central cartea ,,Lizoanca la 11 ani” am avut bucuria de a dezbate, împărtăşi, dar cel mai important de a adresa întrebări celei care a transpus o lume în pagini, 60 de ani în capitole- Doina Ruşti.

O poveste reală, o realitate care zguduie

Dincolo de cuvintele atent aşezate în pagini, rădăcinile poveştii ies în afara ei, în realitatea unui timp care a avut loc şi a unor vieţi pe care destinul le-a transformat în voci. Lizoanca nu ţipă, dar nici nu şopteşte. Prin luciditatea ei de copil-adult, taie şi serveşte bucăţi de adevăr- despre oameni, despre autorităţi şi despre viaţă aşa cum vine ea. Povestea a continuat dincolo de copertă,  iar deznodământul a fost unul fericit datorită ,,ocrotirii de la distanţă”, aşa cum afirmă Doina Ruşti care a continuat alături de alţi oameni implicaţi să scrie faptele.

Caracterul atemporal şi vieţile cuprinse

Naraţiunea curge linear, însă ramificaţiile în timp îi creează un caracter aparte. Porinind de la vârsta protagonistei, fiecare personaj e atins şi transportat în trecut la aceiaşi 11 ani dezvăluind un alt unghi al realităţii. Astfel povestea se desfăşoară pe o perioadă de 60 de ani, marcând fragmente din viaţa fiecărui om a cărui viaţă intersectează destinul Lizoancăi.

Forţa creatoare şi iubirea necondiţionată

,,Îmi iubesc toate personajele”  ne surprinde autoarea. Aflăm ca în procesul scrierii sentimentele faţă de faptele personajelor ies la iveală, dar în spatele lor există integritate în fiecare personaj, aşa cum este el şi ,,chiar şi un personaj negativ se poate lumina”. În acest fel povestea, dar şi literatura se ţin departe de rolul moralizator.

Daruri mari în bucurii mici

Clubul a ţinut 2 ore, dar pare că am trăit mai mult de atât. Am fost aşteptaţi de gazda noastră de la Scara 0 cu semne de carte şi flori, iar cafeaua şi gustările au menţinut apetitul pentru a parcuge romanul în interior şi exterior deopotrivă. Un fericit cititor a câştigat o carte cadou la tradiţionala tombolă iCarte, iParte. Iar surpriza serii a fost un exemplar ,,Lizoanca la 11 ani” oferit chiar de autoare unui participant la alegere.

Suvenirul ce ne aminteşte că ,,am fost aici”

Doina Ruşti ne-a purtat în culisele cărţii, dar şi în ţările în care povestea a fost tradusă (germană, spaniolă, maghiară, italiană, şârbă, macedoneană şi engleză), apreciată (Premiul Academiei Române) şi păstrată la loc de onoare (Blioteca din Berlin). Autograful de pe cărţile celor prezenţi la club rămân dovada acestei călătorii de neuiat.

Lectura continuă…

Luna viitoare ne vedem la club cu ,,Patimi” de Sofia Nădejde, o carte în vârstă de un secol.

IA BILET PENTRU CLUB DE AICI

Stoica Flavia

"Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor." Antoine de Saint-Exupéry Cu inima îmi doresc să văd oamenii și poveștile lor. Sunt kinetoterapeut - pentru că vreau să ajut, și florist - deoarece cred că puterea recunoştinței e mai mare decât puterea regretului. Iar în timpul liber îmi place să citesc. Lectura mă poartă peste continete și secole, între idei și revoluții ale gândirii, în exaltarea sufletului și smerirea lui. Îmi place să mă pierd în filele cărților și în emoțiile stârnite de cei care le-au scris. Pentru că știu că acea pierdere e o regasire. Iar una din cele mai frumoase regăsiri e cea cu iubitorii de lectură. Așa că... bine ai venit, cititorule!

Recent Posts

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

3 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

3 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

3 săptămâni ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago

RECENZIE Când soarele e de cursă lungă. Despre memorie, lumină și dublul care ne supraviețuiește

În cartea “Când soarele e de cursă lungă”, Cătălina Ezaru-Kik imaginează un spațiu care pare…

o lună ago