VLOG la 32 de ani. Despre curaj :)

În primul rând, mă enervează îngrozitor că mi-au ieșit unghiile aproape turcoaz când ele erau de un verde superb. Apoi să știți că am filmat un pic în condiții de stres. Ca să nu mai zic și că un cuvânt l-am pocit și i-am spus altfel (sper să nu vă prindeți), un altul trebuia să fie cu totul altceva față de ce am rostit. Și, mai ales, după ce am aranjat cadrul și tot, m-am trezit că am uitat microfonul și trepiedul acasă. Ia și întoarce-te, pierde o oră pe drum (asta se întâmpla în ziua sfințirii Catedralei Neamului, deci era destul de aglomerat), și apucă-te de treabă. Numai că fix atunci au început să vină oamenii în cafenea. Mulțumită lui Remus, care mi-a permis să filmez în cafeneaua lui, Hug in a Mug, o locație în care mă simt mereu ca acasă, am crezut că o să-mi fac de cap. Eu știam că, după ora 12.00, nu va mai fi nimeni la etajul unu, acolo unde îmi dusesem ustenstilele de filmat. Și cum aranjasem eu trepiedul, m-am trezit că începe să vină lumea. Niciodată, la ora aia, nu au mai urcat oameni la etaj! Parcă au simțit că se filma ceva :))).

Legat de subiectul vlogului de azi nu am să scriu foarte mult. Nu mi-a plăcut niciodată să mă promovez singură. Dacă s-ar putea să-mi descopere oamenii singuri blogul și vlogul ar fi minunat. Dar cum sunt conștientă că folosirea sex-appeal-ului ajută mult în promovarea imaginii, nu mă feresc de asta. Există mulți critici (din fericire, nu sunt mai mulți decât aceia care mă susțin și mă încurajează). Criticii mei sunt cei care arată mereu cu degetul, dar n-au capacitatea de a fi creativi și de a veni cu idei. Sigur că n-am inventat eu apa caldă, oameni buni! Și sigur că ceea ce aduc eu pe vlog există deja în Youtubosfera românească și nu numai.

În altă ordine de idei, eu nu renunț la planurile și scopurile mele. Să curgă critici la greu, eu pot să dorm noaptea destul de bine, câtă vreme nu datorez nimic nimănui :).