Categories: RoxanaB

29 august. Câţi ani ar fi împlinit Michael Jackson?

Nu ştiu dacă există persoană în lumea asta care să nu-l fi îndrăgit pe regele muzicii pop, Michael Jackson. Nu l-am cunoscut niciodată, dar m-am bucurat atunci când i-am zărit statuia din ceară alături de alte celebrităţi din faimosul muzeu Madame Tussauds (Londra, Anglia). N-am stat pe gânduri şi m-am fotografiat imediat lângă el, aşa cum se observă în imagine.

Ar fi împlinit 57 de ani… Chiar dacă, de-a lungul vieţii, a fost un personaj controversat, Michael rămâne o adevărată legendă în istoria muzicii internaţionale.

Câștigurile totale ale lui Michael (drepturi de autor, concerte, piese, clipuri) se ridică la 500 de milioane de dolari. Cu toate acestea, starul american a fost extrem de sărac atunci când a fost înmormântat, într-atât încât unul dintre cei doi bodyguarzi ai săi era nevoit să care în permanenţă cu el o valiză în care se aflau două statuete Oscar, pentru cazul în care nu ar fi putut plăti.

Despre viaţa lui s-au spus foarte multe lucruri. Chiar el a vorbit despre copilăria sa, declarând că a fost abuzat fizic și emoțional de tatăl său, fiind nevoit să îndure ore întregi de repetiții fără oprire, bătăi și înjosiri. În 1993, când era în plină glorie, s-a confruntat cu nişte acuzatii care au zguduit nu doar lumea showbiz-ului, cât mai ales pe el. Iar la sfârşitul anului 2003, s-a lovit de aceeaşi problemă, molestarea unui minor.

Talentul său de a crea muzică i-a adus dragostea a milioane de fani din întreaga lume, iar printre aceştia mă aflu şi eu. Nu iese fum fără foc, într-adevăr, poate că nu au fost simple zvonuri. Să nu uităm însă că el a fost un copil traumatizat.  A avut o copilărie grea. Potrivit declaraţiilor sale, mai bine şi-ar fi tăiat venele decât să facă rău unui copil.

-Toate operaţiile pe care le-a suferit au fost făcute din cauza unei boli de piele foarte rară, vitiligo. „Este ceva în afara voinței mele. Când oamenii inventează povești cum că nu vreau să fiu ceea ce sunt, mă rănesc adânc. Este o problemă pentru mine. Nu o pot controla. Însă ce părere aveți despre milioanele de oameni ce stau la soare pentru a deveni mai închiși la culoare, pentru a deveni ceva ce nu sunt? Nimeni nu spune nimic despre asta”, declara Michael într-un interviu pentru Oprah.

-A înregistrat cel mai bine vândut album din istorie: Thriller. Imediat, a urmat Bad care, la fel, a avut un imens succes.

-Iubea foarte mult copacii. Majoritatea melodiilor sale le compunea în timp ce se odihnea în copacul său preferat din Neverland, numit Giving Tree.

-A murit la vârsta de 50 de ani, în 2009, în urma unei „intoxicaţii grave” cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, care a fost condamnat, doi ani mai târziu, la patru ani de închisoare.

Melodiile de mai jos îmi plac cel mai mult şi ambele mă reprezintă.


Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

2 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

2 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

4 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

4 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

4 luni ago