Frumusete

5 greşeli majore pe care le face o femeie atunci când se machiază

Există o linie foarte subțire între normal și penibil când vine vorba de machiaj, din această cauză este bine să ne informăm și să corectăm greșelile pe parcurs.

Cred că fiecare dintre noi ne-am confruntat cu cel puțin una dintre aceste greșeli și, ce e drept, se poate întâmpla, chiar și când știi ce și cum trebuie făcut. Este nevoie doar de puțină neatenție pentru a cădea într-una din ele.

  • Alegerea greșită a culorii fondului de ten și neaplicarea lui pe gât.

Tuturor ne place bronzul, iar când alegem fondul de ten avem tendința să ne ghidăm mai mult după nuanța pe care ne-o dorim să o avem. Ei bine, aici greșim. Alegerea culorii fondului de ten nu se face nici după culoarea pielii de pe gât, a închieieturii, etc. Alegem fondul de ten în funcție de culoarea decolteului.

Când aplicăm fondul de ten este neaparat nevoie să îl întindem și pe gât. În absența acestui pas, fața  va arăta ca și cum am purta o mască.

  • Folosirea unui anticearcăn mult prea deschis.

Când alegem nuanța anticearcănului, avem impresia că, cu cât este mai deschis, cu atât va acoperi mai bine cearcănele. Trebuie să vă spun că este exact opusul. Când alegem un anticearcăn extrem de deschis, singura lui sarcină va fi de a atrage mai multă atenție asupra zonei.

  • Aplicarea unui fard de sprâncene prea închis în colțul interior.

Poate acest look a fost la modă acum ceva timp, însă NU şi astăzi. Aspectul de „cutiuță” nu este deloc drăgut. Încearcă să aplici cât mai puțin la bază, adăugând treptat mai multă culoare, realizând un degrade.

  • Aplicarea în exces a blush-ului.

Cred cu tărie că ceastă greșeală că am facut-o toate. Dacă privim cu atenție aplicarea în exces a blushului arată exact ca o iritație pe față. El trebuie aplicat treptat, puțin câte puțin până ajungem la efectul dorit.

  • Depășirea în exces a conturului buzelor.

Toate ne dorim să avem buze mai groase sau mai mari. Nu este nimic rău în asta, atât timp cât o facem într-un mod natural, nedepășind cu mult conturul inițial.

Alexandra Buduna

Share
Published by
Alexandra Buduna

Recent Posts

BOOK CLUB cu Radu Paraschivescu: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri

Luna martie a fost dedicată celor două cluburi de lectură, din 2, respectiv 16 martie.…

4 zile ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți merge la Veseud, în Sibiu!

Dragi cititori, iată-ne ajunși la a VII-a ediție a taberei de lectură pentru adulți. De…

6 zile ago

BOOK CLUB: Furia, de Alex Michaelides

Luna martie este magică și pentru că avem două cluburi de lectură programate. Unul a…

2 săptămâni ago

Books and Wine cu vin, cărți și poezie

În mijlocul atmosferei vibrante și pline de inspirație a capitalei, am organizat pe 1 martie…

3 săptămâni ago

Book Club Măștile fricii, de Camelia Cavadia

Într-o atmosferă plină de pasiune literară și gusturi dulci, cluburile noastre de lectură din București…

3 săptămâni ago

Tabăra de Lectură de la Transylvanian Inn (Bran)

Încă o Tabără de Lectură specială am avut în Luna Îndrăgostiților, în inima munților, la…

3 săptămâni ago