La un an si opt luni mergeam la grădiniță. Poate că de acolo mi se trage. Eram „Piciulică”! „Tovarășa” Aura mă iubea ca pe propriul copil. Mă proteja, mă venera, își trăia rolul de mamă pe care, probabil, nu-l putea avea.

Am trecut prin școală cu iubirea majorității învățătorilor și profesorilor.

La o distanță de 29 de ani, într-o discuție cu o doamnă Primar care mă privea într-un fel care mă emoționa teribil, m-a întrebat:

– Unde ai făcut școala generală?
– Păi… (simțeam cum mă fâstâceam de emoție).
– Ți-am fost profesor de matematică când erai în clasa a V-a. Am acasă o poză cu tine. N-am mai întâlnit un copil plin de viață ca tine în întreaga mea carieră!

Cu toate astea, oamenii ca mine sunt sacrificați. Sub zâmbetele noastre se ascund dureri. Suntem sacrificați chiar de cei care ne iubesc. Ei aleg, adeseori, să ne lase să suferim când au de făcut o alegere. Pentru că au încredere în noi.

Ce măreție! Să știi că ești parte din fericirea cuiva. Că suferința ta nu este în zadar, că ea contribuie unui om care nu are puterea ta. Și că un om care te iubește atât de mult, se bazează atât de tare pe tine că alege, în imensa lui bunătate, să te sacrifice când viața îi dă să aleagă. El va ști mereu că-ți va rămâne în suflet ca un erou pentru care ai numai gânduri bune. El va ști mereu că, oricât de mult ai suferit, va putea pune oricând capul pe umărul tău să-și aline suferințele lecțiilor nefăcute la timp.

De aceea, copiii au nevoie să trăiască în iubire. Pentru ca ajunși adulți să poată înfrunta suferințele cu dragoste, cu certitudinea că orice durere e o lecție care îi este necesară propriei evoluții.

Nu-i așa că îți iubești atât de mult copilul și că nu îl vrei un adult veșnic suferind? Fă-l un copil veșnic cu zâmbetul pe buze. Fă ca toți oamenii din jur să-i iubească bucuria chipului. Iar dacă simți că n-ai putere, roagă-te! Nu-ți poți rata singura datorie de părinte!

Autor: Dioana

Articolul Iubirea, dincolo de sacrificiu apare prima dată în Roxana B.

M-a învățat să confecționez păpuși din linguri de lemn. Să le cos straie, iar fața să le-o pictez mereu cu zâmbet. De fapt, mereu începeam fața. Dacă nu sclipeau ochii, iar buzele nu îți transmiteau bucurie, primeai următoarea lingură, iar pe cea „greșită” o transforma ea într-un personaj de poveste. Cum ar fi… Baba Dochia. De fiecare dată îmi spunea și povestea. La fiecare vârstă cu alte cuvinte, cât să se asigure că pricep esența.

Ce timpuri frumoase…!

Te iubesc, cititorule! Să-ți fie bine! Să distingi frumosul din jur. Când nu reușești să vezi frumos în jur, să te întorci la frumosul din viața ta :).

Autor: Dioana

Articolul Amintirea bunicii apare prima dată în Roxana B.

Exercițiul de astăzi constă în conștientizare.

Te iubesc, cititorule! Să-ți fie bine!

Articolul Ia o foaie şi un pix şi fă exerciţiul propriei tale evoluţii! apare prima dată în Roxana B.

Asa că m-am pus să îi cer lui Dumnezeu iubire. Eram proaspăt diagnosticată cu un cancer și mi-am zis că nu pot muri înainte să iubesc un bărbat . Iar mie Universul îmi răspunde precum Lampa lui Aladin: „Porunca îți va fi îndeplinită, stăpâne!” :D.

Articolul Cover story: A-ţi păsa şi a comunica. Aşa văd eu iubirea. apare prima dată în Roxana B.

În copilăria ei, pe la trei ani, a avut un moment în care a crezut că părinții vor să o abandoneze. Erau în vizită la bunicii materni, iar părinții mergeau la o nuntă în sat. Ea, văzându-i gătiți de plecare, s-a speriat foarte tare, a plâns vreme îndelungată, s-a agățat de ei cu disperare, a adormit suspinând printre lacrimi. Nu-și mai amintește ziua următoare. Dacă s-a bucurat când i-a revăzut sau altceva. Ce e surprinzător este că din seara cu pricina își amintește tot: cum era îmbrăcată, cum erau vopsiți pereții, ce coafură avea mama, moneda de trei lei cu care părinții încercau să o împace. Totul!

Întreaga viață s-a temut de a fi părăsită. De a fi îndepărtată.
Îți dai seama ce traumă a lăsat, în sufletul unui copil, un eveniment aparent banal?!

În viața de adult a stat tot timpul de pază. A părăsit fiecare bărbat din viața ei de cum simțea că relația nu mai merge în direcția potrivită. Din teama de a nu renunța celălalt.

Anul trecut a participat la un curs al corporației în care lucrează. În cadrul cursului a avut loc și o sesiune de psihologie, unde a descoperit temerea ei. A continuat terapia cu psihologul de la curs. Și-a aflat o mulțime de secrete. Nu i le-a ghicit omul, evident, și le-a conștientizat ea vorbind despre ele. El doar a știut ce, când, cum și cât să răscolească.

Astăzi este fericită că sunt vizibile vindecările. A părăsit-o! Știe unde i-a greșit. Și-l înțelege. Spune că la fel ar fi procedat și ea. Dar e împăcată.

În România, mersul la psiholog este privit ca un moft. Prea puțini sunt conștienți de faptul că e la fel de important de mers la psiholog ca și mersul la stomatolog.

E știut și faptul că piața este plină de cabinete ale unor psihologi care și-au ales meseria… având ei înșiși probleme de rezolvat. Sau că oamenii confundă psihologul cu vorbitorul de citate în public. Asta, însă, nu ne scuză cu nimic atunci când ne lăsăm sănătatea în paragină. Sesizezi frici la oamenii din jur și te temi să deschizi un subiect pe tema respectivă. E trist! Și doare.

Chiar de curând, cântăreața irlandeză Sinead O’Connor mărturisea, printre lacrimi, într-un fimuleț video postat pe pagina ei de facebook:

„Vreau ca toată lumea să ştie cum e, de aceea fac acest video. Ştiu că sunt alte milioane de persoane pe lumea asta care suferă, la fel ca mine, dar nu au aceleaşi resurse ca mine. Dintr-o dată, toţi oamenii care ar trebui să te iubească şi să aibă grijă de tine, te tratează ca dracu. Dacă era după mine, eram moartă deja, mă duceam după mama, pentru că am mers singură prin lume timp de doi ani drept pedeapsă pentru că sunt bolnavă mintal şi fiind furioasă că nimeni nu ar avea grijă de mine“, spunea cântăreaţa.

Te iubesc, cititorule! Să-ți fie bine!

Autor: Dioana

Articolul Fricile din copilărie distrug prezentul. La ce te ajută psihologul apare prima dată în Roxana B.

Astăzi, după mulți ani, l-am reîntâlnit pe Titi. Un prieten vechi. Vechi, dar bun! Expresia feței lui e.. zâmbetul. Îmi povestea că și-a cumpărat o casă într-un sat. Într-un sat, cumva, virgin. Fără drumuri, fără manichiuristă . Și că intenționează să se mute acolo cu familia.

Prima mea curiozitate a fost: „Ok, și din ce veți trăi?!”

Senin, cu fața tot un zâmbet, mi-a dat câteva variante. Toate incerte, în opinia mea. Dar doar în opinia mea.

Oamenii care zâmbesc, care n-au uitat să se bucure de ceea ce avem de jur-împrejurul nostru, cărora bunul simț asupra vieții le aduce fericire permanent, găsesc soluții. Nu le e frică de nou, de necunoscut. La extrema cealaltă, „plângăcioșii”, cum le spun eu, găsesc probleme la toate soluțiile date de viață.

L-am comparat pe Titi, în timp ce-l ascultam, cu un alt prieten care are un job bun, merge frecvent la sala de sport, doarme la anumite ore din zi, dar care este veșnic supărat. Pe guvern, pe vecin, pe viață, pe șef… În încercarea de a-l susține, la orice îi spui, îți răspunde cu „Da, tu nu știi. Tu ai avut norocul să… și să… și să…”

(Doamne, dacă i-aș putea da viața mea… mă tem că ar crăpa).

Îi priveam fața lui Titi chiar și în timp ce serveam masa. Zâmbetul îi este parte a expresiei feței. Și, cum ziceam, îl comparam cu celălalt prieten. Colțurile gurii la unul sunt poziționate în sus, la celălalt în jos. Ochii unuia sclipesc, ai celuilalt par furioși și în stare de repaos.

Diferența este dată de felul în care oamenii ALEG să privească viața.

Te iubesc, cititorule! Să-ți fie bine! 🙂

Autor: Dioana

Articolul Cover story: La margine de sat, o familie râde fericită… apare prima dată în Roxana B.

Nu există oameni care să nu fi traversat o astfel de etapă. Și chiar acesta este punctul de plecare: să conștientizăm că nu suntem singurii care greșim, care oferim prea mult sau prea puțin. Atât frustrarea, cât și mândria apar la tot omul. E nevoie să conștientizăm, să ne recunoaștem (fără a ne învinovăți) motivul care ne-a adus în acea stare și… fie să îl eliminăm definitiv (n-am idee dacă reușim în totalitate), fie să înlocuim cu ceva ce place sufletului nostru.

Poate ti-ai pierdut jobul. Ok! Croșetează, pictează, dansează, până îți găsești altul. Poate te-a părăsit iubita/iubitul. Ok! Oprește-ti toate gândurile despre ce argumente i-ai aduce și fă ceva ce-ți place foarte mult. Folosește în favoarea ta acel timp. Ocupă-ți mintea cu ceva ce place sufletului tău frumos.

Orice eșec este o luptă a lui Dumnezeu de a te aduce la cea mai bună variantă a ta. Când depășești etapa, studiază-te. Vezi cu calm ce ai învățat din experiența trăită. Poate că încă nu ești pregătit/ă să mulțumești Universului pentru orice „fleac”, dar, cu puțin exercițiu, vei înțelege că RECUNOȘTINȚA este un leac.

Te iubesc, cititorule! Să-ți fie bine!

Articolul Orice eșec va duce la cea mai bună variantă a ta apare prima dată în Roxana B.