Bun îi vinu’ ghiurghiuliu, dârli, dârli, dârli, da!

Eh, m-am jucat puțin în titlu. Am rămas setată pe “dârli-da” din cauza lecțiilor de dicție făcute în weekend. Așa că nu luați de bun decât “ghiurghiuliu”. Mă rog, doar dacă vă place vinul. Și roș-rozé, pe deasupra 😁.

Când eram mică, ascultam mult muzica Mariei Tănase. V-am zis că am crescut cu tradițiile, cu muzica și cu iubirea față de limba românească, nu? 🙂 M-am întrebat eu pe atunci ce o fi vrut să spună marea cântăreață cu ”ghiurgiului” ăla al ei, dar am zis că o fi fost vreo localitate pe unde a cântat și i-or fi dat ăia de pe-acolo un vin bun făcut de ei. Mai cu seamă că văzusem pe undeva scris ”Ghiurghiului” cu literă mare. N-am stat să-mi bat însă capul cu asta. Până când, mulți ani mai tarziu, aflându-mă la o nuntă unde era și o turcoaică printre meseni, încep lăutarii să bage una din asta frumoasă, de-a Mariei Tănase. Și atunci o aud pe turcoaică zicând că ”ghiughiuliu” e cuvântul lor. Ei, lasă-mă, cum să fie al vostru? E al nostru, al doamnei Tănase și al poporului român. Ce zici tu acolo, străino? Mă înfierbântasem, vă dați seama. De la ”vinul ghiurghiuliu” :D.

Avea dreptate.

GHIURGHIULÍU, -IE, ghiurghiulii, adj. (reg.) = roșu-deschis, trandafiriu (Din tc. gülgülü).

Cică și ”ghiul” e tot turcesc. Bine, nu mă miră atât de tare. Ce alte cuvinte din turcă mai cunoașteți? 🙂