Capul plecat, sabia nu-l taie. Cât de importantă este demnitatea pentru tine?

Ca să-mi fac și SEO 😅, încep direct cu asta: „Capul plecat, sabia nu-l taie/Dar lanțu-l înconvoaie…”. Dacă tot spunem un proverb, să fie până la capăt, nu? :). Cam zbârlește părul pe mâini dacă este să-l gândești în profunzime. Și îl tot auzi de-a lungul vieții, dar nu prea ai timp să te mai gândești ce înseamnă și până unde poți merge. Sau cât de mult îți poți apleca capul, ca să păstrez cuvintele din titlu.

E destul de dificil să rămâi demn toată viața. În primul rând, trebuie să ai exemple în familie, persoanele cele mai importante – mama și tata – care să-ți insufle diplomație, demnitate și curaj. Dacă nu le ai… ei bine, ți le iei de la viață :). Dar mai greu. Cu mai multă trudă, cu mai multe eforturi. Sacrificii, aș zice, deși toți oamenii pe care îi consider de succes și pe care se întâmplă să-i interviez, în ultima perioadă, au aceeași părere: că e prea dus la extrem cuvântul „sacrificii”. Eu merg, totuși, pe ideea de sacrificiu, dacă este să mă rezum la definiția din DEX (sacrificiu = renunțare voluntară la ceva – prețios sau considerat ca atare – pentru binele sau în folosul cuiva ori a ceva. Mai există și „jertfă”, tot în DEX, dar cu acesta nu sunt eu de acord; chiar e too much).

Mă îndoiesc de faptul că toată lumea are drumul presărat numai cu nisip fin ca pudra de talc și cu soare de fiecare dată. Mai apar și furtuni, cu siguranță, și atunci capul se mai mișcă un pic de pe umeri :D. Hai să zicem că ajungi să faci unele compromisuri. Mie mi se spune destul de des că uit să fiu „poker face”. E prea nepotrivită expresia asta pentru mine, serios. Pot, cel mult, să mă joc de-a treaba asta, dar nu-mi iese perfect, imediat se vede zâmbetul ironic, fals. Și apoi, zău că nu vreau să mă transform astfel. E necesar să te prefaci, uneori, de acord cu asta, pentru că, nu de puține ori, purtăm măști și jucăm roluri. Dar te prefaci azi, te prefaci mâine, până la urmă ai să fii chiar așa, din obișnuință.

Dacă o luăm pe partea de istorie și ne gândim la înaintașii noștri, chiar și ei și-au plecat capul în vreme de restriște. Pentru că nu întotdeauna ieși învingător în fața celui care deține puterea. De aceea, nu condamn zicala din titlu. Deși la demnitate nu trebuie să renunți niciodată. Mă contrazic, așa-i :)? Scuzați, dar nu pot rămâne fermă. Pentru că știu că nu ai întotdeauna liberul arbitru, iar optica se poate schimba de la o situație la alta. În orice caz, în secolul nostru, nu-ți taie nimeni capul la propriu că nu te conformezi unor reguli, să zicem. Dar urme, răni rămân. Și pierzi ceva pe altă parte, chiar dacă simți, cel puțin pe moment, că ai câștigat.

POEZIE

Mai jos redau o întreaga poezie, pentru că mi-a plăcut în copilărie și încă o ador.

Sub o râpã stearpã, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vãrsarea serii un strãin sosi.
– Ştefan al Moldovei vine a-ţi vorbi!
– Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Sã aştepte-afarã! Sunt în rugãciune.
– Bunule pãrinte! Sunt rãnit şi-nvins;
Însãşi a mea mumã astãzi m-a respins!
Viu sa-ţi cer povaţa dacã nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astãzi sã se-nchine?
Daniel Sihastru domnului a zis:
– Mă înşealã-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacã paloşul nu-i taie,
Dar cu umilinţã lanţu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacã e robit?
Sãrbãtoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viaţa şi robia nu pot sta-mpreunã,
Nu e tot-odatã pace şi furtunã.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni şi pãmânturi;
Dar nu ai p-acela ca sã-i umileşti!
Poţi ca sã îi sfarâmi; dar nu sã-i robeşti!
Dacã mâna-ţi slabã sceptrul ţi-o apasã,
Altuia mai harnic locul tãu îl lasã!
Cãci mai bine este supus lãudat,
Decât cu ruşine domn şi atârnat!
Dupã-aceste vorbe, Ştefan strânge-oştire
Şi-nvingând pãgânii nalţã-o monastire.

(Dimitrie Bolintineanu – Daniil Sihastrul)

Sursa foto: businessinsider.com